Antena 3 CNN Show Showbiz Ce actor are o mare problemă cu alcoolul. "Pot bea şi 14 sticle pe zi"

Ce actor are o mare problemă cu alcoolul. "Pot bea şi 14 sticle pe zi"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 08:47 16 Sep 2014 Modificat la 08:47 16 Sep 2014
ice glass alcohol whiskey liquor 1920x1200 wallpaper_www.wall321.com_31.jpg
Actorul francez Gerard Depardieu, celebru atât pentru prodigioasa sa carieră profesională, cât și pentru excesele de diverse tipuri, a declarat că poate bea chiar și 14 sticle de alcool pe zi, transmite EFE, citând dintr-un interviu publicat luni în revista "So Film".

"Încep acasă, cu șampanie sau vin roșu, înainte de ora 10.00. Apoi, mai beau șampanie, pastis, o jumătate de sticlă, poate. Vine după aceea masa, însoțită de două sticle de vin. Seara, șampanie, bere și, din nou, pastis, în jurul orei 17.00, ca să termin sticla. Mai târziu, vodcă și/sau whisky", a explicat artistul în vârstă de 65 de ani.

El recunoaște că, după ce a început să bea, nu își mai poate modera consumul de alcool. "Dacă încep să beau, nu beau ca o persoană normală. Pot să dau pe gât 12,13, 14 sticle pe zi", a afirmat interpretul unor roluri cunoscute în întreaga lume precum Obelix, Cyrano de Bergerac și, mai recent, Dominique Strauss-Kahn.

"Când mă plictisesc, beau", explică el, asigurând că niciodată nu se îmbată de tot, ci termină ziua doar "puțin pilit". Metoda folosită în acest scop este clară: "o siestă de zece minute și gata, puțin vin rose și te simți ca o roză".

Gerard Depardieu este conștient de faptul că aceste obiceiuri îi pun sănătatea în pericol și povestește că a avut nevoie de o operație de "bypass" din cauza colesterolului crescut și "a altor lucruri".

×
TOP articole
x close