Antena 3 CNN Show Showbiz Cătălin Botezatu, mărturisiri emoționante despre lupta sa cu cancerul

Cătălin Botezatu, mărturisiri emoționante despre lupta sa cu cancerul

1 minut de citit Publicat la 11:28 27 Noi 2019 Modificat la 11:28 27 Noi 2019
Cătălin Botezatu, mărturisiri emoționante despre lupta sa cu cancerul

La 52 de ani, Cătălin Botezatu a fost din nou față în față cu moartea și a reușit din nou să o învingă.

Creatorul de modă a fost operat de cancer la colon, boală pe care a mai tratat-o și în 2010.

„Într-adevăr, în ultima perioadă, am trecut printr-o perioadă a vieții mele extrem de grea, printr-o cumpănă fantastică, pentru că, așa cum am povestit, am trecut razant, dar razant, pe lângă cea de care ne temem cu toții, dar care, la urma urmei, face parte din acest circuit al existenței noastre, moartea. Așadar, mi-a fost greu, pentru că nu este ușor să afli dintr-odată – spun dintr-odată, pentru că eu sunt un om care se controlează permanent, aș spune că sunt obsedat de analize, și de analize amănunțite – că am cancer. Stai liniștit așa și, dintr-odată, te trezești că, în urma unei simple analize și a unui simplu apendic inflamat, afli că ai o tumoare de natură cancerigenă, ai cancer. Efectiv, în momentul acela, poate alți oameni ar fi reacționat negativ, ar fi plâns, ar fi urlat. Eu doar am întrebat: „Care e următorul pas? Pentru că eu cred că, în astfel de momente, oamenii trebuie să fie pozitivi și să găsească soluții. Eu nu am privit boala asta ca pe una fatală. M-am și ferit să îi spun numele, spuneam că am niște tumori, că sunt niște celule rele, cred că era o formă de negare cumva în subconștientul meu.

M-am gândit că trebuie să fac ceva, absolut orice să înving boala, pentru că mai am multe de realizat. M-am gândit la proiectele mele, pe care nu le-aș putea duce până la capăt”, a povestit designerul într-un interviu pentru VIVA.

×
Etichete: Catalin Botezatu
x close