Antena 3 CNN Show Showbiz Care ploaie? ?Nothing else matters? când e Metallica pe scenă (VIDEO)

Care ploaie? ?Nothing else matters? când e Metallica pe scenă (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 16:54 24 Iul 2008 Modificat la 16:54 24 Iul 2008
Care ploaie? ?Nothing else matters? când e Metallica pe scenă (VIDEO)
Concertul anului în România a fost cu siguranţă cel susţinut de trupa Metallica miercuri seară pe Stadionul Cotroceni din Capitală. Peste 25.000 de oameni au venit să cânte împreună cu trupa americană ?Nothing Else Matters.? Ploaia, care s-a încăpăţânat să cadă timp de patru ore în continuu, n-a putut să clintească fanii adunaţi din toate colţurile ţării, şi chiar de peste hotare. Unii dintre ei, aflaţi la primul concert Metallica, dar şi alţii care au mai văzut trupa în 1999, la Bucureşti, au venit la stadion încă de la ora 16.00, când s-au deschis porţile.

După rafale de ploi şi ore de aşteptare, în jurul orei 19.00, trupa The Sword, care a cântat în deschidere, şi-a început reprezentaţia. Oamenii au dat din cap şi au strigat, deşi nimeni nu ştia versurile melodiilor. Dar era mai interesant decat să aştepţi în ploaie, acoperit de o pelerină, sau, în cazul celor mai mulţi, de un sac menajer.

După 30 de minute, solistul de la The Sword a pus întrebarea pe care toţi o aşteptau. ?Sunteţi gata pentru Metallica??. 25.000 de glasuri au strigat, în cor, că da.

Aşteptarea a mai durat însă. Şi asta pentru că stafful trupei a trebuit să monteze toate instrumentele şi să facă ultimele verificări de sunet. Între timp, ploaia a început să dea semne că nu se va opri.

În jurul orei 21.00, ajutat de norii denşi, întunericul deja se lăsase şi lumea era nerăbdătoare. Scena era pregătită, oamenii strigau în cor Metallica. Au început acordurile melodiei Ecstasy of Gold şi mii de mâini s-au ridicat în aer. Lumea a început să cânte, întâi încet, apoi din ce în ce mai tare. Şi, după cum era de aşteptat, James Hetfield, Kirk Hammett, Lars Ulrich şi Robert Trujillo, adică Metallica, au apărut pe scenă și au început în forță cu melodia Creeping Death.



Trupa a cântat, în continuu, peste o ora şi jumătate, melodii mai noi şi mai vechi, printre care ?Fade to Black?, ?For Whom The Bell Tolls?, ?Harvester of Sorrow?. La ?Nothing Else Matters? mulţimea a cântat la unison, fapt care l-a făcut pe James Hetfield să exclame că românii sunt buni cântăreţi. La ?One? şi ?Last Caress?, isteria a fost generală.



După o ieşire scurtă de pe scenă, Metallica s-a întors, la cererea publicului, pentru a încheia apoteotic cu melodiile ?So What? şi ?Seek and Destroy?.

Publicul a strigat şi a cântat, iar la final i-a aplaudat îndelung pe cei patru membri ai formaţiei, care au promis că se vor întoarce anul viitor, cu un album nou.

Cu zece ani în urmă, pe 9 iunie 1999 Metallica a susţinut unul dintre cele mai mediatizate şi aşteptate concerte de după 1989, aşteptat cu nerăbdare de toţi fanii români ai cunoscutei formaţii americane. Concertul intitulat "The Garrage Remains the Same" a avut loc pe stadionul Lia Manoliu şi a rămas până la ora actuală una dintre cele mai apreciate apariţii pe scena muzicii rock din România.

Metallica este considetară a fi cea mai de succes formaţie Heavy-Metal din întreaga lume. A luat fiinţă în anul 1981 reuşind, de atunci, să vândă peste 95 de milioane de discuri în toată lumea

Magda Bucur, Antena3.ro

×
x close