Britney Spears a fost dată în judecată de către fostul ei bodyguard, acuzată că l-ar fi hărţuit sexual în repetate rânduri, potrivit PopCrunch.
Fernando Flores, un tânăr poliţist din Los Angeles a depus recent o plângere la Tribunal, prin care o acuză pe tânăra artistă de hărţuire sexuală şi abuz repetitiv. Acesta spune că Britney i-ar fi făcut avansuri evidente încă de la începutul anului 2009, când s-a angajat în slujba ei.
Flores mai informează că a fost nevoit de prea multe ori să o privească pe blondă în ipostaze indecente, pe care le afişa cu o mare nonşalanţă.
"Britney purta o rochie de dantelă, transparentă cu care se plimba prin faţa mea ostentativ. Scăpa ţigara din mână intenţionat, apoi se apleca, lăsându-şi organele genitale descoperite." a declarat Flores. În alte situaţii, cântăreaţa îl chema pe bodyguard în camera ei, unde îl aştepta complet dezbrăcată pe pat.
Flores mai spune că nu ar fi singuru care ar fi avut de suferit de pe urma vedetei. Se pare că Britney şi-ar fi abuzat şi proprii copii în repetate rânduri, fie bătându-i cu o curea, fie dându-le carne de mâncare, deşi ştia că sunt alergici. După ce acestora li s-ar fi făcut rău, vedeta şi-ar fi ameninţat grav angajaţii pentru a nu anunţa nici un cadru medical.
Antena3.ro