O lovitură grea pentru Pepe, mai ales că acesta a fost, iniţial, motivul declarat al divorţului. Faptul că Oana nu voia să facă un copil.
Exerciţiul de sinceritate al Oanei a continuat. A recunoscut, pentru prima oară ceea ce negat de la începutul scandalului. Oana are şi o explicaţie. A tăinuit atâta amar de vreme faptul că şi-a găsit un alt suflet pereche tocmai pentru a nu-i şifona imaginea soţului.
"Eu am crezut în el, am crezut că putem să avem un divorţ amiabil. Am stabilit prin intermediul avocatului să zică el o dată, un acord să mergem la notar şi ce să spunem de comun acord la presă pentru a fi ok", a spus Oana pentru Antena 1.
Pe lângă asta, şi iubitul ar fi presat-o. După două luni de relaţie, o voia doar pentru el.
"Oana, te iubesc foarte mult, enorm de mult, dar mă doare foarte tare că tu practic mă ascunzi pe mine", i-ar fi spus Tudi vedetei.
Şi nu s-a mai ascuns. Şi-a mărturisit şi relaţia şi sarcina. Pe pagina de Facebook a tânărului tată au apărut deja mesajele de felicitare ...
După ce ieri a reclamat-o pe Oana pentru furt, astăzi Pepe a mers la poliţie a-şi lăsa amprenta... la dosar. Este procedura obişnuită în astfel de situaţii, pentru ca presupuşii făptaşi să fie găsiţi mai uşor. În acest caz însă, lucrurile sunt mai simple. Se ştie cine a luat totul din casă. Pepe vrea acum de la Oana 100 de mii de lei pentru că i-ar fi stricat imaginea.