Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a vorbit despre lucruri mai puțin știute din viața sa și a tatălui său.
„Când a început Cenaclul Flacăra eu aveam patru ani. Am fost prezent de la primele spectacole. Am trăit între doi părinți care scriau mereu, care se adresau publicului, așa încât amintiri mai timpurii decât acestea nu pot avea. Acelea au fost momentele în care m-am simțit atașat și de muzică și de literatură, de jurnalism și după aia totul a venit de la sine”, a declarat Andrei Păunescu pentru femeide10.ro.
„Era o șansă uriașă și o condamnare pe viață și trăiesc în continuare cu această impresie: a șansei uriașe că sunt fiul lui și al Constanței Buzea și a condamnării să port răspunderea nobilă că nu pot fugi niciodată de aceste origini. Nici nu vreau să fug pentru că asta reprezintă o onoare, o mândrie, devenită o mare răspundere… Câteodată m-a îndurerat că mulți nici nu aveau răbdare să vadă în mine decât pe fiul părinților săi, dar asta nu e gelozie. Tata era un tip atât de generos, dădea la toată lumea din jurul lui atât de multe, încât nu putea fi vorba nici de invidie, nici de gelozie. Era publicul lui, era viața lui și eu i-am moștenit și prieteni nemeritați (oameni care mă iubesc doar că sunt fiul lui) și am moștenit și dușmani nemeritați, oameni care mă urăsc doar pentru că sunt fiul lui. Și asta face parte din joc”, a încheiat Andrei Păunescu.
