Antena 3 CNN Show Showbiz Alexandru Arșinel, despre problemele cu care se confruntă în ultima vreme: „Am avut și reacții nervoase”

Alexandru Arșinel, despre problemele cu care se confruntă în ultima vreme: „Am avut și reacții nervoase”

<1 minut de citit Publicat la 21:28 14 Iul 2018 Modificat la 21:28 14 Iul 2018
o_1cid0qgn4br48e910ig1q51acd8.jpg

Problemele nu se mai termină pentru Alexandru Arșinel. În ultima vreme, actorul se confruntă cu tot felul de greutăți, așa că nu e de mirare că din când în când cedează nervos.

„Până în august joc, pe 10 septembrie vom da drumul la a doua parte. Avem de pregătit un festival care intră în responsabilitatea noastră să îl realizăm, de anul acesta. Pregătim un turneu în Israel. În august voi merge la Sinaia să stau alături de soţia mea şi de doamna care are grijă de ea. Prezenţa mea îi face bine soţiei mele şi ne-am obişnuit cu gândul că avem de tras.

Poate voi ajunge şi la Vatra Dornei, la nişte prieteni. La Sinaia am un vecin care îmi întreţine moralul, ori de câte ori cedez. Reacţionăm mai puţin, în ultimul timp, am avut şi reacţii furioase… Medicii mi-au găsit nişte analize foarte bune”, a spus actorul, potrivit Click.

×
x close