Deocamdată s-a citit testamentul, dar până se va stabili cine va pune mâna pe această avere şi cine se va ocupa de afacerile lui Valeriu Lazarov va mai trece ceva vreme.
Pentru că familia lui ştia cât de mult însemna televiziunea pentru Valeriu Lazarov, Augusta şi Roberto au trecut la treabă.
Cât despre cum se va împărţi averea omului de televiziune estimată la peste 55 de milioane de euro, membrii familiei susţin că se află într-o relaţie bună.
"În Spania a fost numit administrator fratele meu cel mai mare, Valerio şi în România o să mă ocup eu", a declarat Roberto Lazarov, adăugând că "începând cu 2010 vrem să continuăm cu buissnesul şi să menţinem nivelul de calitate pe care le-au avut toate produsele de la brand-ul Lazarov".
Observator