Recent, cântăreaţa a lansat o carte în care a povestit că a fost maltratată de fostul partener, dând şi detalii în acest sens.
Adda povesteşte acolo că fostul iubit o lovea inclusiv cu capul de bordură, drept urmare a fost nevoită să bea cu paiul o bună perioadă de timp, pentru a se putea hrăni.
Problemele artistei par să nu se fi oprit în adolescență. Acum, vedeta consideră că este bântuită de spirite, drept urmare a apelat la ajutorul unui specialist în domeniu.
De curând, Adda a povestit la un post de televiziune cum a trecut peste un episod înfricoșător prin rugăciune.
Adda: "Am început să mă rog și să îmi fac cruce, apoi a trosnit puternic geamul"
"Într-o noapte am auzit zgomote în casă, zgomote pe care le auzeam de mult timp, de ani întregi, dar care se intensificau în momentul în care mă opream din investigații.
Alexuţu dormea în dreapta mea, am început să mă rog și să îmi fac cruce, apoi a trosnit puternic geamul", a povestit Adda.
Îngrijorată peste măsură de tot ce se întâmplă, a decis că e timpul să ia măsuri și să meargă la cineva care o poate ghida.
"Adda, tu trebuie să accepți că ești specială și că simți energii și entități. Am aflat că sunt bântuită de spirite", a mai adăugat aceasta, potrivit antenastars.ro.
Adda a povestit cum era agresată de fostul iubit
Adda a făcut mărturisiri, recent, despre fostul iubit: "M-a dat cu capul de beton şi a plecat. Mi-a dislocat maxilarul, am mâncat cu paiul câteva zile", spune artista.
Adda şi-a deschis sufletul şi a povestit în cartea lansată recent despre cum era agresată de fostul iubit, folosind scrisul pe post de terapie.
Artista a povestit că fostul iubit a bătut-o pentru că nu-i plăcuse cum se machiase, a avut maxilarul dislocat și amenințată că i se va face rău dacă va spune cuiva ce a pățit.