A reușit să slăbească 16 kilograme într-un timp record, dar designerul Alexandru Ciucu recunoaște că a apelat la ajutorul unui medic nutriționist.
“Nu am făcut sport înainte şi nici în timpul dietei. Metoda de slăbit recomandată de medicul nutriţionist este asemănătoare cu celebra dietă Dukan şi constă într-un şoc proteic iniţial, după care se reduce treptat”, a spus Alexandru Ciucu. Acesta a adăugat că, în cele două luni de dietă, metabolismul organismului său s-a reglat.
Dar în ce constă dieta lui Ciucu? “În primele două săptămâni am mâncat numai carne. La 8.00, la 10.00, la 13.00, la 15.00 şi la 19.00, carne. Nu mă întrebaţi de altceva că nu am mâncat altceva. Doar carne slabă, gătită fără ulei sau grăsimi – doar grătar, fiartă sau pe teflon”, a dezvăluit Alexandru Ciucu, potrivit Libertatea.