Moda românească a avut parte, joi, de 15 minute de glorie. Pe aceeaşi scenă pe care au prezentat designeri precum Karl Lagerfeld sau Galiano, Ingrid Vlasov a arătat că şi România are un cuvânt de spus în moda internaţională. Ingrid a fost singura româncă prezentă anul acesta la Festivalul de modă de la Paris.
Ingrid Vlasov a prezentat parizienilor o colecţie feminină, inspirată din opera lui Constantin Brâncuşi. Au predominat bejul, griul, albul şi galbenul, culori-vetetă ale sezonului, foloste de toţi marii designeri din lume. Pentru a crea o atmosferă specială, Ingrid Vlasov a folosit un element surpriză - un cor de gospel, care a încântat publicul.
În spatele evenimentului a stat o întreagă echipă de profesionişti, iar Ingrid Vlasov a folosit câteva manechine cu nume sonore în industria modei, printre care şi pe Irina Lăzăreanu, cunoscută drept muza celebrului Karl Lagerfeld.
Observator