Antena 3 CNN Show Recunoști fetița cu cerbul, cântăreață de mică? “Voiam și eu un cerb de aur. A venit tata cu el, nu știu de unde l-a luat”

Recunoști fetița cu cerbul, cântăreață de mică? “Voiam și eu un cerb de aur. A venit tata cu el, nu știu de unde l-a luat”

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:15 26 Mar 2023 Modificat la 15:34 26 Mar 2023
nicola
Recunoști fetița cu cerbul, din imagine? “Voiam și eu un cerb de aur. A venit tata cu el, nu știu de unde l-a luat” Sursa foto: Facebook | NICOLA

Nicola este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi din țară. Aceasta a încălzit sufletele românilor cu piese precum "Milioane", "De mă vei chema", "Îți mulțumesc", "Dincolo de noapte".

Artista a venit astăzi în studioul Antena 3 CNN și a dezvăluit povestea vieții sale, dar și cum a câștigat un cerb de aur încă din primii săi ani de viață.

"Cerbul acela a fost primul premiu din viața mea. De la patru ani am început să conștientizez că îmi place să cânt și nu mă mai opream. Oriunde eram, în casă, pe stradă, în baie, în sufragerie, în autobuz, în tramvai, oriunde, eu cântam.

Citește și: Horia Moculescu rupe tăcerea în cazul lui Nicu Covaci: "Din cauza unui scandal mai vechi, Nicu a fost respins din UCMR. Trebuie să își ceară scuze!"

Ne mai uitam la televizor și vedeam Cerbul de Aur și tot auzeam, a câștigat Cerbul, în fiecare an și am zis, dar vreau și eu un cerb. Tatăl meu, ca să scape de gura mea, a venit cu cerbul, nu știu unde l-a găsit, și a zis uite cerbul tău, ai câștigat premiul", a povestit Nicola.

Nicola are trei copii, iar cel mai mic dintre ei are 27 de ani și cel mai mare are 36 de ani. Totodată, Nicola este și bunica a două fetițe.

"Toți mi-au moștenit cumva talentul, dar cel mic de 27 de ani și cel de 29 au făcut și fac muzică, iar cel mare mi-a moștenit talentul de la fotbal", a spus artista.

Nicola și-a pierdut ambii părinți. Pe mama ei a pierdut-o acum 36 de ani, iar tatăl acum o lună.

"Pot să spun că am rămas orfană. E o pierdere grea. Nu ai ce să faci. Trebuie să mergi înainte. Încerc să fac același lucru pe care l-am făcut când am pierdut-o pe mama. Cântam, făceam lucruri care să mă scoată din starea aia" a mărturisit Nicola.


 

×
TOP articole
x close