„Vreau să mulțumesc unor români. Deși mi-am făcut pre-booking în Italia, să merg la niște prieteni, acum nu mai pot să mă duc. Sau, dacă sunt deștept, mă duc la sfârșit de august și două săptămâni lipsesc de la emisiune în septembrie”, a spus Dani Oțil, luni dimineață, la Antena 1, în cadrul emisiunii sale.
Vedeta a amintit faptul că Italia a introdus carantina pentru români.
”Două săptămâni, cel puțin până pe 1 august când ne mai zic o dată, te duci, dar două săptămâni ești în concediu forțat. După aceea începi concediul adevărat. Stai în cameră”.
Italia impune carantina și izolarea românilor
Vă reamintim că, pe data de 24 iulie, ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a anunțat că a semnat o nouă ordonanță care adaugă România și Bulgaria pe lista țărilor considerate cu risc epidemiologic, impunând noi restricții românilor, mai exact carantinarea acestora la intrarea în Italia.
Astfel, cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru două săptămâni. Măsura a fost luată de autoritățile din Italia din cauza evoluției pandemiei Covid-19 în țara noastră. Decizia privind carantinarea persoanelor care vin din România intră în vigoare cu efect imediat și este valabilă până la 31 iulie.
Italia este ţara unde se află cei mai mulţi români
„Tocmai am semnat un nou ordin care prevede carantină cetățenilor care au stat în România și Bulgaria în ultimele 14 zile. Această măsură este deja în vigoare pentru toate țările extra UE și extra Schengen. Virusul nu este învins și continuă să circule. Din acest motiv încă avem nevoie de precauție și atenție“, anunță Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia.