După 66 de ani în care a încântat publicul pe scenele teatrului și în lumina reflectoarelor cinematografiei românești, Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori din țară, primește pensie mult mai mică decât s-ar fi așteptat mulți dintre admiratorii săi.
La vârsta de 87 de ani, într-un moment în care ar fi trebuit să se bucure de anii de pensie și să petreacă timp alături de familie, legenda vie a teatrului românesc alege să revină pe scenă, împărtășindu-și pasiunea pentru artă cu publicul său fidel.
Cu peste 1.282 de spectacole susținute doar în ultimii 15 ani, Florin Piersic primește o pensie de doar 2.000 de lei din partea statului român.
Această sumă modestă, chiar mai mică decât salariul minim pe economie, evidențiază o discrepanță notabilă între contribuția sa semnificativă la cultura și teatrul românesc și recompensa financiară oferită.
Pe lângă pensia statului, actorul primește o îndemnizație de merit de la Uniunea Teatrală din România, în valoare de 2.700 de lei, însă aceasta nu reușește să compenseze în totalitate eforturile sale de o viață dedicate scenei, conform informațiilor furnizate de Playtech.
Cu toate că pensia sa este modestă, contribuția remarcabilă a lui Florin Piersic la cultura românească a fost recunoscută.
În 2002, actorul a fost decorat cu Ordinul național "Steaua României" în grad de Cavaler, alături de alți actori de seamă.
De asemenea, el a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural" clasa a V-a, recunoașteri care evidențiază meritele sale deosebite în domeniul artei dramatice.
Nu a făcut foarte mulți bani nici din filme
Despre compensațiile financiare obținute din filmele în care a jucat, precum "Ciulinii Bărăganului", "Răscoala" sau "Mihai Viteazul", Florin Piersic a dezvăluit că nu a câștigat sume semnificative.
Într-un interviu recent pentru podcastul "Fain și Simplu", realizat de Mihai Morar, actorul a mărturisit că primea doar 20.000 de lei dintr-un contract de 40.000 de lei pentru un rol principal, din care "jumătate era impozitul pe care-l plătea statului”.
În ciuda pensiei modeste și a temerii sale de moarte, Florin Piersic continuă să revină în lumina reflectoarelor, oferind publicului său talentul inconfundabil și pasiunea sa pentru arta dramatică.