Antena 3 CNN Show O vază chinezească rară s-a vândut la licitaţie pentru 3 MILIOANE DE LIRE

O vază chinezească rară s-a vândut la licitaţie pentru 3 MILIOANE DE LIRE

1 minut de citit Publicat la 14:48 17 Noi 2013 Modificat la 14:48 17 Noi 2013
O vază chinezească rară s-a vândut la licitaţie pentru 3 MILIOANE DE LIRE
Foto: actionauctionsfl.com
O vază chinezească rară din secolul al XVIII-lea, descoperită de evaluatorii casei de licitaţii Christie's în Marea Britanie, a fost adjudecată de un comerciant de artă asiatic pentru suma de 3 milioane de lire sterline (4,8 milioane de dolari), informează dailymail.co.uk, conform Mediafax.
Vaza, care datează din timpul domniei împăratului Yongzheng (1678 - 1735), a fost descoperită de specialiştii casei de licitaţii Christie's cu prilejul unei inspecţii de evaluare a altor obiecte de artă chinezeşti, aflate în posesia unei femei. Aceasta a declarat că a moştenit vaza de la un membru al familiei sale.
Vaza, din timpul dinastiei Qing, fusese cumpărată de o rudă a femeii în 1961 de la un renumit comerciant cu obiecte de artă din New York, la un preţ mult sub valoarea sa reală. Vaza era păstrată pe o comodă, iar proprietara actuală nu cunoştea valoarea preţiosului obiect.
"Proprietarii anteriori o moşteniseră şi, în afară de faptul că era chinezească, nu ştiau mai nimic despre această vază. De fapt, când am ajuns în apartament, ca să o cercetăm mai îndeaproape, împreună cu alte obiecte, în vaza ţinută pe o comodă se aflau flori", a declarat Pedram Rasti, un expert în artă chineză de la casa de licitaţii Christie's.
Preţul de pornire a licitaţiei în cazul acestui obiect rar a fost de 200.000 de lire sterline (321.538 dolari), vaza fiind adjudecată pentru un preţ de 15 ori mai mare faţă de estimarea iniţială.
"Aproape că nu s-a mai auzit de o vază de o asemenea formă şi culoare, datând din această perioadă. În plus, cererea de obiecte din ceramică din epoca imperială este foarte mare", a adăugat Pedram Rasti.
Vaza din porţelan cu o înălţime de 40 de centimetri are în compoziţia sa email galben şi verde, fiind decorată cu un model ce prezintă opt lilieci care zboară printre nori.
 

×
x close