Antena 3 CNN Show Mihai Morar, motivul pentru care ”a dispărut o lună de zile”: ”Cred că de la moartea bunicilor nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta!”

Mihai Morar, motivul pentru care ”a dispărut o lună de zile”: ”Cred că de la moartea bunicilor nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta!”

Laura Dinu
5 minute de citit Publicat la 10:19 13 Ian 2023 Modificat la 10:19 13 Ian 2023
Mihai Morar, motivul pentru care ”a dispărut o lună de zile”: ”Cred că de la moartea bunicilor nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta!”
Mihai Morar, motivul pentru care ”a dispărut o lună de zile”: ”„Cred că de la moartea bunicilor mei nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta!” Sursa foto: Fain și Simplu cu Mihai Morar / Youtube

„Cred că de la moartea bunicilor mei nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta. Cum să-i spui unui copil de 3 ani, pentru prima dată într-un spital, că îl iei de lângă mama lui și îl urci pe masa de operație? Doamna anestezist a luat-o de mână după o noapte de perfuzii și i-a spus că o duce să-i dea cu praf de zână. Roua a fost operată, tratată și salvată într-un spital de stat, fără niciun telefon, fără nicio intervenție. Pacienta s-a numit Roua Morar, nu fiica lui Morar”, a început Mihai Morar primul episod din podcastul „Fain & Simplu”, în care a ales să dezvăluie care a fost motivul pentru care a ”dispărut o lună de zile”. 

”Indicația medicului pediatru a fost pe loc internarea de urgență într-o clinică de pediatrie”

Ultima emisiune live a lui Mihai Morar a avut loc pe 15 decembrie a anului trecut, într-o joi dimineața. Imediat după emisiune s-a urcat în mașină și a pornit spre Oradea unde a doua zi urma să înceapă ”Orașul faptelor bune”. Drumul de 10 ore nu a fost însă deloc ușor.  

„O lăsasem acasă pe fiica mea cea mică, pe Roua, cu o amigdalită acută care era deja în a patra zi de tratament cu antibiotic. Episoadele de febră apăreau o dată la câteva ore. Era aproape o săptămână de când era sub observație medicală. Febra nu scădea. Începuse să tușească sec, să respire greu și am stabilit în acea zi să mergem din nou cu ea la un consult. Toate informațiile pe care vi le spun eu le-am aflat telefonic, fiind la volan, în drum spre Oradea. La cabinetul medicului pediatru, consultul la plămâni, precum și testul CRP indicau o infecție alarmantă, asta la 4 zile după un alt consult amănunțit la care plămânii nu arătau a fi deloc afectați. Indicația medicului pediatru a fost pe loc internarea de urgență într-o clinică de pediatrie.” 

”Ce este mai rău, abia acum începe”

La aflarea veștii, Mihai Morar a fost încredințat că tratamentul dintr-un spital este drumul sigur pentru ca fetița lui cea mică să își revină. Nici prin gând nu îi trecea însă ce urma să se întâmple.  

”Ce este mai rău, abia acum începe. Ceea ce urmează este o avalanșă de vești rele. Probabil cele mai grele 24 de ore pe care le-am trăit conștient în toată viața mea. Și pe care m-am ferit să le povestesc chiar și celor apropiați. Până astăzi... 

”Medicii au decis să o opereze pe Roua”

În seara zilei de 15 decembrie, soția mea se internează cu Roua într-un spital de pediatrie. (…) La radiografia pe care i-au făcut-o după internare, lucrurile nu arătau rău, ci foarte rău. Pe lângă starea generală alterată, palidă, încercănată, febră, tuse și insuficiență respiratorie, în poză unul dintre plămânii Rouăi îi era înecat în lichid la propriu. Abia acum aveam diagnosticul exact: pneumonie cu pleurezie. Cum să se întâmple asta unui copil de 3 ani, fără antecedente patologice, în doar 4 zile? 

În acea seară în care se internase, medicii îi fac trimiterea către un spital cu secție de pneumologie pediatrică. Roua și mama ei sunt urcate în ambulanță, traversează tot orașul și ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. Mi se părea că este prea mult pentru un copil într-o singură zi.(…) Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au decis să o opereze pe Roua pentru a-i drena lichidul de la plămâni. 

Neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele. 

”Eram mut și cu mâinile legate”

Eu ajunsesem deja la Oradea. Colegii mei erau deja strânși la cină. Am ajuns direct la hotel. Eram mut și cu mâinile legate. Nu mi-am dorit să îi panichez așa că am ales să nu le spun nimic în seara aceea, sperând în continuare într-o minune. Soția mea îmi scrie: „am vorbit acum cu medicii care o vor opera. Mi-au spus că dacă plămânul e necrozat îi voi scoate o parte din el”. Cred că de la moartea bunicilor mei nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta. 

M-am urcat în mașină și am plecat spre București. În timp ce conduceam, Roua intrase în operație. Doamna anestezist a luat-o de mână după o noapte de perfuzii și i-a spus că o duce să-i dea cu praf de zână. Roua și acum știe că asta s-a întâmplat. Câte ore a durat operația, nu știu să vă răspund”, povestește Mihai Morar.  

”Operația de drenare a lichidului de la plămâni reușise”

”M-am trezit în București exact când Roua s-a trezit după operație într-un pat la Terapie Intensivă. S-a trezit într-o semi-conștiență, lângă bebelușul pe care apucase să și-l ia de acasă, când plecase la consult cu o zi înainte și lângă mama care o veghea lângă pat. Și niște sunete ciudate. Aparate pe care le auzea pentru prima dată în viață, și sper pentru ultima oară.  

Operația de drenare a lichidului de la plămâni reușise. Plămânul Rouăi nu apucase să se necrozeze, chiar dacă era blocat de o crustă formată în jurul său. Medicii ne-au spus că am venit la timp, dar bacteria pe care o luase Roua, cine știe de unde, de la cine, de pe ce, fusese atât de agresivă încât în 4 zile, dintr-un plămân perfect sănătos, ajunsese să-l facă să nu mai funcționeze. 

”Eram pregătiți pentru orice”

Zilele care au urmat operației nu au fost nici ele deloc ușoare. Recuperarea după o anestezie totală e complicată la un copil și nu e ușor să-i explici unui pui de om de ce trebuie să trăiască cu un tub de drenaj care îi iese din torace. Inițial echipa medicală ne anunțase că Roua trebuie să stea 3 zile la terapie intensivă, dar Roua a ieșit după o singură zi. A înțeles repede că îl va primi pe Moș Crăciun în spital. Chiar dacă operația a fost un succes, tratamentul acestei boli e de durată. Eram pregătiți pentru orice. 

Vreau să mă înclin în fața personalului medical. Roua a fost operată, tratată și salvată într-un spital de stat. Fără niciun telefon, fără nicio intervenție. Pacienta s-a numit Roua Morar, nu fiica lui Morar. Nimeni nu știa cine e când ambulanța a dus-o la Marie Curie. Știu că e la modă să dărâmi sistemul de sănătate, și așa șubred, dar în sistemul de stat există oaze de umanitate, cum e locul ăsta în care a nimerit fiica mea”, a mai spus Mihai Morar. 

×
Etichete: Mihai Morar Roua
x close