Antena 3 CNN Show Michael Jackson avea datorii de 500 de milioane de dolari când a murit. Conturile artistului au fost găsite „în dezordine”

Michael Jackson avea datorii de 500 de milioane de dolari când a murit. Conturile artistului au fost găsite „în dezordine”

Michael Jackson avea datorii de 500 de milioane de dolari când a murit. Conturile artistului au fost găsite „în dezordine”
Michael Jackson pe scenă. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    28 Iun 2024   •   17:39

Cântăreţul american Michael Jackson avea, la data decesului, o datorie de aproximativ 500 de milioane de dolari, conform unor documente ale regretatului artist, transmite vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Avocaţii executorilor moştenirii lui Jackson, de la a cărui moarte s-au împlinit luna aceasta 15 ani, au declarat că, în 2009, conturile artistului erau "în dezordine", acumulându-se astfel o datorie de multe milioane de dolari.

Michael Jackson făcuse cheltuieli considerabile în cadrul pregătirilor pentru seria sa de concerte "This Is It", potrivit documentului depus la Curtea Supremă din comitatul Los Angeles după decesul cântăreţului, potrivit site-ului citat.

Conform datelor prezentate, decesul prematur al lui Michael Jackson, la vârsta de 50 de ani, a lăsat o datorie financiară semnificativă faţă de promotorul turneului său.

În plus, avocaţii executorilor moştenirii au subliniat că Jackson "şi-a schimbat managerii comerciali, avocaţii şi managerii personali de mai multe ori în anii dinaintea morţii sale", ei fiind astfel nevoiţi să caute documente care erau "împrăştiate în toată ţara".

„Executorii trebuie să facă faţă consecinţelor circumstanţelor de la momentul decesului său”

Cu toate acestea, în anii care au urmat, avocaţii ar fi reuşit să şteargă datoriile lui Jackson şi "îmbunătăţind cu succes imaginea şi moştenirea lui", în slujba beneficiarilor Michael's Trust, care îi include pe copiii cântăreţului, Prince Jackson, de 27 de ani, Paris Jackson, de 26 de ani, şi Bigi Jackson, de 22 de ani.

"Deşi a trecut mai mult de un deceniu de la moartea lui Michael Jackson", se arată în document, "din când în când, executorii trebuie să facă faţă consecinţelor circumstanţelor de la momentul decesului său", a precizat site-ul specializat în ştiri mondene.

Michael Jackson este autorul unor hituri de referinţă precum "Thriller" (1982), totodată cel mai bine vândut album din istorie, şi al unor melodii care i-au definit cariera, precum "Beat it" (1982), "Bad" (1987) şi "Smooth Criminal" (1988).

Artistul a încetat din viaţă la 25 iunie 2009 în urma unei supradoze de anestezice, în vila sa închiriată din apropiere de Bel Air, cartierul exclusivist al celebrităţilor din Los Angeles, SUA.

×
Subiecte în articol: michael jackson datorii artist
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Terenuri care costă cât o ceașcă de cafea pe metru pătrat
x close