Antena 3 CNN Show Grigore Leșe, experiență asemănătoare cu cea a lui Mîțu-Stoian: ”Mulțumesc, Doamne, am trecut cu bine!

Grigore Leșe, experiență asemănătoare cu cea a lui Mîțu-Stoian: ”Mulțumesc, Doamne, am trecut cu bine!

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:51 10 Noi 2021 Modificat la 14:51 10 Noi 2021
lese
Sursa foto: Facebook / Grigore Leșe

”Azi e ziua înmormântării lui Petrică Mîțu Stoian. Dumnezeu să-l odihnească!

Urmărind discuțiile despre suspiciunile în legătură cu moartea sa, am realizat că am o experiență asemănătoare petrecută vara aceasta.

Mesajul meu nu este o acuză. Profesia de medic este și va rămâne sfântă, indiferent că vorbim de medici în spitale de stat sau în clinici private. Însă exercitarea ei cred ca trebuie să fie cu aceeași răspundere în centrele de tratament private, ca și în spitalele de stat.

În iulie anul acesta am urmat câteva zile un tratament la un centru de tratament din țară. N-am să spun unde, pentru că nu doresc sa fac rău nimănui, iar personalul medical de acolo s-a purtat impecabil cu mine. După cele 7 zile de tratamente pentru diferite afecțiuni, am plecat către Maramureș, acolo unde, în următoarea noapte de la sosire, am suferit o problemă cardiacă serioasă, ce a necesitat intervenție de urgență. Urmată de două săptămâni de spitalizare. Mulțumesc, Doamne, am trecut cu bine!

Concluzia este că, deși bine intenționate, am înțeles că tratamentele pot răscoli mai mult decât să vindece problema pentru care sunt aplicate.

Mai mult, tratamentele efectuate fără analize și investigații amănunțite în prealabil, chiar dacă sunt făcute cu intenții bune, cu scopul de a vindeca, pot face mult mai mult rău decât bine. Am înțeles pe pielea mea. Și iată că, uneori, pot fi asociate cu deznodăminte mult mai grave, cum a fost cazul lui Petrică Mîțu Stoian.

Să fiți sănătoși și să alegeți înțelept pe mâna cui vă lăsați sănătatea!”, a scris Grigore Leșe în ziua înmormântării maestrului Petrică Mîțu-Stoian. 

Azi e ziua înmormântării lui Petrică Mâțu Stoian. Dumnezeu să-l odihnească! Urmărind discuțiile despre suspiciunile în...

Publicată de Grigore Leşe pe Miercuri, 10 noiembrie 2021

Medicii legiști spun că Petrică Mîțu-Stoian a avut o moarte violentă! Adevărata cauză a morții

Se complică lucrurile în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian. Medicii legiști susțin că moartea maestrului a fost una violentă.

Medicii legiști au trimis rezultatul necropsiei la Parchet pentru că se impune anchetarea pentru moarte violentă. Si asta pentru că legiștii au constatat ca și cauza a decesului, șoc traumatic din cauza tratamentului cu oxigen hiberbaric.

Aceleași surse medicale care au anunțat încă de acum 2 zile că aceasta este cauza decesului interpretului, au confirmat că în urma necropsiei s-a putut vedea ruptura de alveole pulmonare.

Această ruptură poate avea legătură și cu tratamentul cu anticoagulante primit de interpret, care nu a făcut altceva decât să faciliteze șocul traumatic. 

Rezultatele necropsiei sunt preliminare iar constatările sunt făcute de medicii legiști, pe organe. Raportul medico-legal final o sa fie gata după ce vin și rezultatele probelor de sânge, toxicologice, care au fost trimise la Institutul Mina Minovici. Acestea ar trebui să dureze aproximativ 2 săptămâni.

×
x close