”Sunt foarte fericit când mă uit la fotografiile de când eram mic. Am fost și suntem o familie foarte frumoasă, chiar dacă tatăl meu a plecat acum 11 ani. Am fost iubit, răsfățat de toată familia, asta pentru că am fost singur la părinți.”, a spus Fuego.
”Tina Turner este idolul meu”
”Nu concepeam existența mea fără Tina Turner, care a fost și este idolul meu. Consider că este una din marile artiste ale planetei și mama, când putea, împreună cu câțiva prieteni de familie treceau granița spre Budapesta și în piața din Budapesta era un fel de bazar și dacă nu îmi aducea caseta cu Tina Turner, atunci nu se găsea în România, nu mai vorbeam cu ea.
Și așa îmi aducea caseta cu Tina Turner și suc de kiwi. N-am să uit cât trăiesc eu”, a declarat Paul Surugiu.