Utilizând raportul grecesc Golden Ratio of Beauty Phi, chirurgul estetician Julian De Silva l-a considerat pe britanicul Regé-Jean Page, actorul din Bridgerton, câștigător.
Regé-Jean Page, în vârstă de 34 de ani, l-a interpretat pe Simon Basset, Ducele de Hastings, în serialul de succes de pe Netflix.
Regé-Jean Page, actorul din Bridgerton, este cel mai frumos bărbat din lume
Regé-Jean Page are o precizie de 93,65% față de raportul grecesc de aur al frumuseții Phi, care măsoară perfecțiunea fizică.
Starul din Men In Black, Chris Hemsworth, a fost al doilea, cu 93,5%, Michael B Jordan, starul din Black Panther, a fost al treilea, cu 93,46%, iar cântărețul Harry Styles a fost al patrulea, cu 92,3%.
Dr. De Silva, care conduce Centrul de chirurgie plastică și cosmetică facială avansată din Harley Street, Londra, a explicat că tehnologia este utilă atunci când este planificată o intervenție estetică.
Foto: Hepta
"Aceste tehnici noi de cartografiere computerizată ne permit să rezolvăm unele dintre misterele care fac ca o persoană să fie frumoasă din punct de vedere fizic, iar tehnologia este utilă atunci când planificăm intervențiile chirurgicale ale pacienților", a declarat Dr. de Silva, potrivit Daily Mail.
Dr. De Silva a explicat că "Regé a câștigat datorită feței sale care are o frumusețe clasică și a superbilor ochi căprui".
"A obținut cu ușurință cel mai mare punctaj pentru distanța dintre ochi, iar poziționarea ochilor a obținut, de asemenea, un punctaj ridicat.
Buzele sale perfect conturate au obținut, de asemenea, un punctaj ridicat, iar singura notă ușor mai mică a fost pentru lățimea și lungimea nasului."