Camelia Mitoșeru a ajuns la spital și urmează să fie supusă unor controale amănunțite, transmite cancan.ro. Pentru moment, este suspectă de accident vascular cerebral.
Camelia Mitoșeru nu a mai răspuns, luni seară, la telefon. Fiul ei, Mihai Mitoşeru, s-a îngrijorat și a mers acasă la aceasta să vadă ce s-a întâmplat. A găsit-o pe mama sa într-o cameră, incapabilă să vorbească, scrie cancan.ro.
Actrița a fost dusă de urgență la spital, iar în prezent se află sub supravegherea medicilor.
Camelia Mitoșeru a ajuns pe patul de spital şi în luna februarie a anului 2021 din cauza unei tumori cerebrale care a trebuit extirpată de urgență.