Antena 3 CNN Show Câți bani a primit Andra după ce a cântat Imnul Național la meciul România-Elveția: "Răspund cu cea mai mare plăcere"

Câți bani a primit Andra după ce a cântat Imnul Național la meciul România-Elveția: "Răspund cu cea mai mare plăcere"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:28 22 Noi 2023 Modificat la 19:28 22 Noi 2023
andra inmnul romaniei meci romania elvetia
Câți bani a primit Andra după ce a cântat imnul național la meciul România-Elveția: "Răspund cu cea mai mare plăcere" Sursa foto: Hepta I SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Andra a cântat marți, pe 21 noiembrie, imnul țării, pe Arena Națională, chiar înainte ca meciul dintre România și Elveția să înceapă, respectând versurile originale ale poetului Andrei Mureșanu, varianta oficială prezentă și pe site-ul Președinției României.

După interpretarea imnului, Andra a fost criticată de fani, unii acuzând-o că ar fi interpretat incorect anumite cuvinte.

Artista nu a ezitat să răspundă, afirmând că a cântat varianta oficială și invitând criticul să verifice imnul pentru a se convinge.

"Am cântat varianta oficială! Te invit să cauți imnul pentru a te convinge! Apoi poți reveni cu scuze, dacă nu e prea mult!”, i-a răspuns Andra celui care a criticat-o.

Citește și: Imagini de senzaţie de la petrecerea tricolorilor după calificarea la EURO 2024. Dedicaţii pe manele cântate de Adi de la Vâlcea

Tot pe Instagram, Andra a fost întrebată și despre onorariul primit pentru interpretarea imnului, iar artista a clarificat că a participat pro bono pentru astfel de momente speciale, fără să fie vorba de o remunerare financiară.

"Răspund cu cea mai mare plăcere pentru astfel de momente, întotdeauna Pro bono!” , a scris Andra într-un comentariu.

Ea a urmărit apoi meciul alături de soțul său, Cătălin Măruță, și de copiii lor.

×
x close