Primăvara începe să se simtă şi în termometre. Începutul weekendului ne aduce temperaturi de peste 20 de grade Celsius, cu maxime chiar de 28, nişte valori optime pentru această dată. Totuşi, meteorologii spun că ploile s-ar putea să mai apară şi în aceste zile.
Vezi prognoza pe următoarele trei zile.
VINERI (13 mai)În Bucureşti, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 11 grade.
În ţară, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar după-amiaza şi noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului, local în nord, centru, est şi cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.
SÂMBĂTĂ (14 mai)În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în cursul zilei, când vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 10-12 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere uşoară în cursul zilei, apoi în scădere.
În ţară, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în sud-estul teritoriului şi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 14 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere uşoară în cursul zilei, apoi în scădere.
DUMINICĂ (15 mai)
În Bucureşti, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10-12 grade.
În ţară, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Ziua cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat averse mai ales în zona de munte. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile vestice unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade.
Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.