Mai întâi a murit tatăl, idolul ei. A murit de cancer. Apoi bunica, de bătrâneţe şi, după câteva luni, în septembrie anul acesta, mama. Tot de cancer.
Minoră fiind, Cristiana a fost luată în grijă de către una dintre vecine. O femeie care are doi copii, văduvă după ce soţul ei a murit.
A luat-o în casa ei şi încearcă să o ajute să revină pe linia de plutire. Ceea ce este destul de greu. Femeia, în acest moment se pregăteşte să devină auditor, iar asta înseamnă o perioada de stagiatura în care ea nu este plătită. Aşa că, în acest moment, toţi patru, inclusiv Cristiana, trăiesc din economiile femeii.
Sabina Iosub şi Adrian Măniuţiu vor să facă cunoscută povestea acestei tinere pentru a o ajuta să îşi îndeplinească visul. Să devină medic.
"Cristiana noastră este un om foarte puternic. A fost la pământ dar s-a ridicat. Ajutată, ea poate atinge succesul", a spus Sabina Iosub în ediţia de joi a emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3.
"Vrem să o vedem studentă la Medicină. Pentru asta avem nevoie de o bursă", a spus Adrian Măniuţiu la Antena 3.
Pentru a o ajuta pe Cristiana puteţi dona orice sumă în contul de mai jos, cu precizarea că ea este pentru CRISTIANA.