Jurnalul Naţional propune, printr-un proiect de lege, revenirea la termenul de "ţigan" în loc de "rom". Asta pentru a se evita confuzia între această etnie şi români.
Jurnaliştii susţin că demersul lor este justificat prin faptul că infracţiunile comise de etnicii ţigani în Italia sau în alte state occidentale au dus la nefericita confuzie între rom şi român.
Asocierea faptelor comise de romi cu poporul român, prezentat ca un popor de violatori sau hoţi, are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine. Românii de bună credinţă, care nu încalcă legea, sunt huliţi pe nedrept.
Potrivit Jurnalului Naţional, s-a ajuns la situaţia paradoxală în care România nu mai înseamnă în presa internaţională ţara Nadiei Comăneci, a lui Brâncuşi sau a lui George Enescu, ci o ţară de barbari.
Antena 3