Antena 3 CNN Actualitate Peste 350 de poliţişti asigură ordinea publică la mitingul USL

Peste 350 de poliţişti asigură ordinea publică la mitingul USL

2 minute de citit Publicat la 16:54 17 Oct 2012 Modificat la 16:54 17 Oct 2012
Peste 350 de poliţişti asigură ordinea publică la mitingul USL
Peste 350 de poliţişti au fost mobilizaţi, miercuri, pentru dirijarea circulaţiei şi menţinerea ordinii publice cu ocazia mitingului USL, care va avea loc pe Arena Naţională, informează Poliţia Capitalei, citată de Mediafax.
   
Potrivit Poliţiei Capitalei, măsurile au ca scop desfăşurarea fără incidente a mitingului de lansare a candidaţilor USL. Delegarea celor peste 350 de poliţişti nu a afectat restul activităţilor obişnuite întreprinse de Poliţia Capitalei. 
   
Misiunile poliţiştilor în timpul mitingului USL de la Arena Naţională sunt susţinute împreună cu Jandarmeria Capitalei şi cu celelalte structuri ale statului care au atribuţii în domeniul ordinii publice, a precizat sursa citată într-un comunicat de presă.
   
Organizatorii mitingului de lansare a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare, care are loc miercuri, pe Arena Naţională, între orele 18.00 şi 20.00, au anunţat prezenţa a aproximativ 74.000 de persoane, dintre care 45.000 din provincie, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
   
Jandarmii bucureşteni asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor în zona de desfăşurare a adunării publice, precum şi pe traseele care duc spre Arena Naţională.
   
"Pentru evitarea blocării traficului rutier şi a desfăşurării în condiţii optime a activităţilor cotidiene a bucureştenilor, echipaje ale Jandarmeriei Capitalei şi ale Poliţiei Rutiere vor însoţi mijloacele de transport cu participanţii din provincie, de la punctele de intrare în Bucureşti către locul de desfăşurare a manifestării publice", a precizat Jandarmeria Capitalei.
   
Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei nu fac estimări publice privind numărul de persoane prezente pe parcursul desfăşurării adunării publice, organizatorilor revenindu-le sarcina de a oferi aceste informaţii.
   
"Pentru buna desfăşurare a activităţilor publice, Jandarmeria Capitalei recomandă tuturor participanţilor la acest eveniment următoarele: să respecte condiţiile de organizare şi desfăşurare a adunărilor publice, înscrise în protocolul de participare; să respecte orele de desfăşurare şi locul destinat adunării respective; să respecte recomandările făcute de jandarmi", a precizat sursa citată.
   
Pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentului, de la ora 11.00 a fost închisă total circulaţia rutieră pe Bulevardul Pierre de Coubertin şi pe străzile Vatra Luminoasă şi Maior Coravu. De asemenea, începând de la ora 18.30, nu se va circula pe Bulevardul Basarabia, între Piaţa Hurmuzachi şi Bulevardul Chişinău, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.
   
Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele care circulă în zona Arenei Naţionale au trasee modificate, din cauza restricţiilor de trafic pe străzile Pierre de Coubertin, Basarabia, Vatra Luminoasă şi Maior Coravu. Astfel, troleibuzele liniilor 86, 90 şi autobuzele liniei 104 vor merge pe trasee modificate începând cu ora 11.00, iar de la ora 18.30 vor fi modificate şi traseele liniilor de tramvai 40 şi 56.
   
RATB a precizat că troleibuzele, autobuzele şi tramvaiele vor reveni pe traseele de bază odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie.
   
USL îşi lansează, miercuri, pe Arena Naţională, candidaţii la alegerile parlamentare, în prezenţa liderilor formaţiunilor componente, evenimentul având loc concomitent cu Congresul PPE, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
   

×
Etichete: miting USL
TOP articole
x close