Potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, în Piaţa Victoriei a fost trimis un echipaj de prim ajutor, după ce o persoană a leşinat.
Protestul din Piaţa Victoriei a început în jurul orei 10.00. La acţiune participă reprezentanţi ai mai multor asociaţii de revoluţionari din ţară.
Oamenii cer schimbarea Guvernului, invocând probleme din ţară şi sărăcia. Protestatarii reclamă că guvernanţii "au distrus ţara", "le-au tăiat salariile profesorilor", dovedindu-se a fi "cea mai proastă guvernare".
Protestarii s-au îmbrâncit cu jandarmii, după ce au încercat să rupă cordonul de ordine şi să iasă din perimetrul impus.