Antena 3 CNN Actualitate MRU acuzat că a sărăcit România: 93 TONE de AUR, bijuterii și valori inestimabile

MRU acuzat că a sărăcit România: 93 TONE de AUR, bijuterii și valori inestimabile

1 minut de citit Publicat la 00:02 12 Oct 2012 Modificat la 00:02 12 Oct 2012
MRU acuzat că a sărăcit România: 93 TONE de AUR, bijuterii și valori inestimabile
În ediția de joi seară, Mihai Gâdea a făcut dezvăluiri inedite despre tezaurul României, încredinţat spre păstrare Rusiei în 1917: 93 de tone de aur, bijuteriile reginei Maria, colecţii de artă şi odoare mănăstireşti. 


Acesta a arătat de asemenea cum s-au certat dictatorul Ceauşescu şi Brejnev pe tezaur şi cum un înalt oficial român l-acuzat pe un ministru celebru de externe al României că i-a interzis să continue discuţiile cu rusii pe tema returnării tezaurului.



Realizatorul a prezentat o stenogramă în care Nicolae Ceaușescu stătea față în față cu Brejnev, era o întâlnire bilaterală, rușii nu fuseseră de acord să pună problema tezaurului pe ordinea de zi, însă Ceaușescu sfidează agenda și deschide discuția, provocându-le rușilor stupoare.

Răspunsul lui Brejnev a fost că problema tezaurului este deja îngropată, nu se mai pune problema de a se restitui cele 930 de tone de aur, singura problemă rămânând una politică.




După Revoluție Ion Iliescu a încercat punerea acestei probleme, Adrian Năstase a vorbit chiar și cu Putin, însă întâlnirile nu au nici un rezultat.

Însă Traian Băsescu, când era în opoziție, i-a chemat pe Adrian Năstase și pe Mircea Geoană pentru a da explicații cu privire la renunțarea la Tezaurul României aflat la Moscova.



În data de 13 februarie 2005, înaintea vizitei președintelui Traian Băsescu la Moscova, Andrei Pleșu, consilierul prezidențial declara că este ”inevitabil să apară în agenda dezbaterilor și problema Tezaurului”. Însă, la întoarcerea președintelui în țară, acesta a declarat că ”au lipsit cu desăvârșire discuțiile despre tezaur”. ”Nu sunt un politician român fixat asupra trecutului în relațiile cu Moscova”, a mai adăugat acesta.

8 luni mai târziu a fost rândul domnului Mihai Răzvan Ungureanu să meargă la Moscova, însă nici de această dată problema tezaurului nu a fost pusă.



Bomba vine din partea domnului Dumitru Prunariu, cunoscut ca fiind singurul român ce a zburat în Cosmos. De asemenea, acesta a fost ambasador al României în Federația Rusă pentru o perioadă destul de lungă.





Tot domnul Mihai Răzvan Ungureanu, în momentul în care a ajuns Ministru al Afacerilor Externe a fost însărcinat să poarte discuții cu Guvernul maghiar în vederea cedării acestei averi.

MRU a semnat un acord prin care ceda averea Gojdu în favoarea Ungariei, care a naționalizat această avere în anul 1952. Prin acest acord pretențiile din partea României asupra averii urmau să fie închise.






×
x close