Trenul care urma să transporte, duminică,1.000 de harghiteni la Marşul Secuilor, din judeţul Covasna, s-a defectat şi, deşi firma de transport feroviar de la care a fost închiriată garnitura a promis că va trimite o altă locomotivă, demonstranţii sunt nemulţumiţi că nu vor mai ajunge la timp.
Vicepreşedintele Organizaţiei Teritoriale Ciuc a UDMR, Bors Bela, a declarat că problemele au apărut încă de la pornirea din localitatea Izvoru Mureşului, trenul oprindu-se după doi metri de la plecare şi, în pofida eforturilor mecanicului de locomotivă, nu a mai pornit, conform
Mediafax.
"Trenul a pornit la 7:30 din staţia Izvoru Mureşului, a mers doi metri şi s-a oprit. S-a stricat, nu porneşte pur şi simplu, au încercat de mai multe ori să facă ceva şi nu porneşte", a precizat Bors Bela.
Reprezentanţii companiei feroviare private Regiotrans, de la care UDMR şi CNS au închiriat o garnitură formată din opt vagoane, care urma să transporte 1.000 de harghiteni la Chichiş, la Marşul Secuilor împotriva propunerii de regionalizare administrativă a României, au spus vicepreşedintelui UDMR Bors Bela că vor trimite o altă locomotivă peste aproximativ două ore şi jumătate, lucru care i-a nemulţumit profund pe oamenii care aşteaptă pe peroane şi care, în aceste condiţii, vor ajunge la manifestare în jurul orei 14:00, cu doar o oră înainte de finalul acesteia.
"Atunci ajungem la Chichiş după ora 14:00, cine ştie, la finele evenimentului aşa că acum avem 1.000 de oameni, numai în Miercurea Ciuc sunt 400 de persoane, care aşteaptă pe peroane şi trenul nu vine şi nici nu ştiu ce le putem spune, cum să le explicăm. Cei de la Regiostrans au spus că trimit o altă locomotivă peste două ore şi jumătate, numai că noi trebuia să fim la Chichiş la ora 10:30, nu la ora două sau ştiu eu când", a mai spus Bors.
Potrivit sursei citate, nu a fost prevăzut un plan de urgenţă pentru astfel de situaţii, oamenii încercând să se organizeze rapid şi să plece către judeţul Covasna cu maşinile proprietate personală.
Pe de altă parte, UDMR şi CNS nu pot sancţiona nici măcar financiar compania feroviară privată întrucât factura a fost deja achitată.
Cu trenul care urma să ajungă la Chichiş ar fi trebuit să călătorească şi europrlamentarul UDMR Sogor Csaba, senatorul Tanczos Barna, deputatul Korodi Attila şi preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ciuc a UDMR, Borboly Csaba, aceştia plecând, în cele din urmă, la manifestare cu maşinile personale.
Deputatul UDMR Korodi Attila a afirmat că nu crede în "probleme tehnice" de ultim moment şi că ar fi vorba, mai degrabă, despre "o mânărie a siguranţei de stat şi nimic altceva".
"E de prost gust şi de ultimă speţă să invoci, în ultimul moment, o problemă tehnică numai de dragul ca aproximativ 1.200 de oameni să nu ajungă, aşa ceva nu s-a mai pomenit. Asta arată de ce este nevoie pentru zone importante din România de o descentralizare şi de o democraţie adevărată. Asta este o mânărie a siguranţei de stat şi nimic altceva", a conchis deputatul Koroda Attila.
După ce a aflat despre acest incident, UDMR Covasna a făcut un apel la locuitorii judeţului să meargă în număr cât mai mare în zona Chichiş, unde urmau să ajungă cei peste 1.000 de harghiteni, pentru a suplini lipsa acestora.
"Marele marş al secuilor" va avea loc, duminică, în judeţul Covasna, iar la manifestarea organizată de Consiliul Naţional Secuiesc şi sprijinită de toate organizaţiile politice şi civice maghiare, precum şi de biserici sunt aşteptaţi peste 150.000 de maghiari, care să protesteze faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi să ceară obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Evenimentul va începe la ora 11.00, cu slujbe ecumenice, iar marşul propriu-zis la ora 12.00 şi se va desfăşura de-a lungul DN 11, manifestanţii pornind din 14 locuri şi urmând să formeze, la finalul marşului, un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău.
Organizatorii au primit toate avizele şi autorizaţiile necesare şi spun că la marş sunt aşteptaţi nu numai covăsneni, ci şi maghiari din mai multe judeţe ale ţării şi din străinătate, în principal din Ungaria.
Printre participanţii la marş se vor număra şi preşedinţii UDMR, PCM, PPMT şi CNMT, respectiv Kelemen Hunor, Biro Zsolt, Toro T. Tibor şi Tokes Laszlo, alături de liderii locali şi judeţeni ai formaţiunilor politice.