Marşul pentru Normalitate a avut anul acesta "o tentă împotriva clasei politice", după cum au spus organizatorii, în contextul discuţiilor pe tema amendamentului privind familia din Constituţie, şi a inclus atacuri la adresa unor politicieni şi mesajul "România nu-i Sodoma", conform Mediafax.
Marşul pentru Normalitate, organizat de Noua Dreaptă în replică la Marşul Diversităţii pentru drepturile minorităţilor sexuale, ce va avea loc tot sâmbătă, s-a desfăşurat între orele 11.00 şi 14.30, pe Calea Victoriei şi Splaiul Independenţei, de la Piaţa Victoriei, la Dealul Mitropoliei.
La manifestare au participat peste 100 de persoane, majoritatea tineri, bărbaţi, unii în tricouri negre cu imaginea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, alţii în costume naţionale. Ei au purtat steaguri ale organizaţiei Noua Dreaptă, steaguri naţionale, chiar şi steaguri ale Italiei, icoane, precum şi pancarte cu mesaje ca "România are nevoie de copii, nu de homosexuali", "Împotriva homosexualităţii", "Pentru normalitate", "Nu căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale".
Pe mai multe pancarte, în interiorul unei inimi roz desenate, erau alăturate fotografiile deputatului Remus Cernea, senatorului Tudor Chiuariu, membru în Comisia pentru revizuirea Constituţiei şi coordonatorului Forumului constituţional Cristian Pârvulescu şi erau scrise versuri din "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu: "Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei/ Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!".
Manifestanţii au cântat cântece religioase şi au scandat "România nu-i Sodoma", printre mesaje împotriva homosexualilor presărate cu vulgarităţi.
La începutul marşului, într-o declaraţie de presă, liderul organizaţiei Noua Dreaptă Tudor Ionescu a explicat că protestul are şi un caracter politic, în contextul în care organizaţia consideră că homosexualii beneficiază în România de sprijin politic. El a dat ca exemplu situaţia din Franţa, unde au ieşit în stradă oameni după intrarea în legalitatea a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, şi a spus că îi îndeamnă pe români să iasă în stradă până nu este "prea târziu".
"Manifestăm împotriva întregii mafii homosexuale din Parlamentul României", a spus Tudor Ionescu, enumerându-i printre cei care, în opinia sa, susţin cauza homosexualilor, pe Remus Cernea, Cristian Pârvulescu şi Tudor Chiuariu, da rşi pe premierul Victor Ponta. "Marşul pentru normalitate din acest an are, iată, şi o tentă împotriva clasei politice", a mai spus Tudor Ionescu.
La Dealul Mitropoliei, au ţinut discursuri mai mulţi participanţi la marş despre "pericolul" legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
De asemenea, manifestanţii au împărţit pliante împotriva introducerii actelor de identitate cu CIP, pe care le consideră ca fiind un "mjloc de îngrădire a vieţii personale şi libertăţilor religioase".
Pe parcursul desfăşurării marşului pe cele două artere din Capitală, traficul a fost restricţionat pe o bandă. Câteva zeci de jandarmi au asigurat paza, neînregistrându-se vreun incident.
De altfel, 300 de jandarmi au fost mobilizaţi să asigure ordinea şi să intervină în cazul unor incidente nedorite la cele două marşuri ce au loc sâmbătă în Capitală.
De la ora 17.00, pe traseul Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff, este programat Marşul Diversităţii, organizat de Asociaţia Accept împotriva discriminării şi pentru afirmarea drepturilor minorităţilor sexuale.
Traficul rutier va fi restricţionat, între orele 17.00 şi 20.00, pe Şoseaua Kiseleff , între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Victoriei, pe strada Arhitect Ion Mincu, între Bulevardul Aviatorilor şi Bulevardul Ion Mihalache, precum şi pe străzile care intersectează aceste artere, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între "un bărbat şi o femeie", sintagmă care înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii fundamentale.
Articolul 48, alineatul (1) din actuala Constituţie, care are conţinutul "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor" devine: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
Amendamentul a fost iniţiat de deputaţii Florica Cherecheş, Grigore Crăciunescu şi Mircea Dolha.
Un amendament în acest sens a fost transmis Comisiei de revizuire şi de către Biserica Ortodoxă Română.
Amendamentul a fost adoptat cu 15 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Deputaţii PNL Petre Roman, George Scutaru şi Alina Gorghiu sunt cei care s-au abţinut.
Deputatul independent Remus Cernea a declarat, miercuri, că România va fi pusă pe lista ţărilor homofobe dacă amendamentul adoptat de Comisia de revizuire a Constituţiei care defineşte căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi femeie va fi validat de plen şi de referendum.
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au ajuns la un acord, joi, în privinţa definirii căsătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie în noua Constituţie, cei doi având poziţii fundamental diferite pe care şi le menţin, votul asupra amendametului deja adoptat urmând a fi reluat.
Ponta a spus că nu vede de ce actuala prevedere din Constituţie, care defineşte căsătoria ca relaţie între "soţi", ar trebui schimbată, în timp ce Antonescu a subliniat că îşi menţine părerea iniţială, privind definirea casătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie.
Antonescu a spus că, dacă se va solicita în Comisia de revizuire o reluare a votului, atunci va supune din nou la vot amendamentul, comisia urmând să decidă.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis preşedinţilor camerelor o serie de amendamente pentru revizuirea Constituţiei, propunând ca întemeierea familiei să se facă pe căsătoria liber consimţită dintre "un bărbat şi o femeie" şi ca rolul şi importanţa BOR şi a celorlalte culte în istoria României să fie recunoscut.