Potrivit jurnalul.ro, Bogdan Drăgoi, fostul ministru de Finanţe şi actualul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, trăieşte pe picior mare. Acesta şi-a achiziţionat un apartament de tip penthouse, de 750 mp, pe care a dat 2 milioane de euro.
Mihai Gâdea a prezentat răspunsurile lui Bogdan Drăgoi referitoare la preţul şi suprafaţa imobilului cumpărat.
"Preţul vehiculat este mult exagerat (de câteva ori mai mare decât cel real), suprafaţa vehiculată de Antena 3 şi de cotidianul "Jurnalul Naţional" este mult exagerat", a transmis consilierul prezidenţial.
Evitând să spună suma cheltuită pentru achiziţionarea apartamentului de tip penthouse, Bogdan Drăgoi a adăugat: "Aşa cum cere legislaţia în vigoare, toate detaliile privind această tranzacţie vor fi făcute publice în următoarea declaraţie de avere".
Cum a ajuns Drăgoi să aibă bani pentru o aşa locuinţă e greu de spus, dacă ne uităm la ultima declaraţie de avere a fostului ministru - depozite bancare de circa 110.000 de lei, un cont cu 4.000 de euro şi 500 de dolari.
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "SINTEZA ZILEI" DE LA ANTENA 3