Antena 3 CNN Actualitate Buget de criză: parlamentarii vor să construiască 806 biserici

Buget de criză: parlamentarii vor să construiască 806 biserici

1 minut de citit Publicat la 06:20 19 Feb 2009 Modificat la 06:20 19 Feb 2009
Buget de criză: parlamentarii vor să construiască 806 biserici
Oblligaţiile parlamentarilor uninominali pentru zonele care i-au ales se transpun acum în practică prin introducerea unor amendamente, din care unele sunt bizare. Dacă criza nu o pot combate direct, aleşii s-au gândit ca alegătorii să aibă unde să se roage pentru vremuri sau aleşi mai buni.
Astfel, comisia de buget finanţe a aprobat în jur de 1500 de amendamente la bugetul de stat, care este foarte probabil să fie adoptate de plen. Acestea aprobă alocarea de fonduri pentru construirea a 806 biserici, 242 şcoli generale, licee şi grădiniţe, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale.
Cu excepţia a 30 de amendamente ale PNL şi 5-6 ale UDMR, celelalte aparţin parlamentarilor PSD şi PDL. O parte dintre amendamentele admise au fost propuse de parlamentari pentru colegiile în care au fost aleşi, iar în alte situaţii ele sunt ?opera comună ? a senatorilor şi deputaţilor dintr-un judeţ, scrie Cotidianul.
Mai bine de 10%, mai exact 83 de biserici vor fi construite în judeţul Olt, urmat de Suceava (58 de biserici), Cluj şi Timiş (câte 51), Sălaj (37), Maramureş (36), Bacău şi Bihor (câte 33). În Bucureşti 34 de biserici au primit bani.
Pentru această investiţie de criză, se vor aloca între 10. 000 şi 400.000 de biserică, pentru un total de 55 de milioane lei noi.
Pentru cele 242 de şcoli s-a aprobat suma de 33 de milioane lei noi, cele 36 de spitale au alocate 6.730 mii lei noi, iar cele 37 cămine culturale vor obţine 4.6 milioane de lei noi.
Antena3.ro

×
TOP articole
x close