Administraţia publică locală va trebui să amenajeze adăposturi pentru câinii vagabonzi în 60 de zile, iar maidanezii nu vor fi eutanasiaţi colectiv. Totodată, odată cu noua lege adoptată marţi, va exista o bază de date unică a maidanezilor.
Declaraţiile au fost făcute miercuri, la Antena 3, de deputatul USL Liviu Harbuz, cel care a adus principalele modificări la acest proiect şi, totodată, cel care a lucrat şi la legea câinilor din 2001.
"Nici vorbă de eutanasieri colective, se fac doar de medicul veterinar şi cazurile sunt judecate individual", a clarificat Liviu Harbuz, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
În ceea ce priveşte adopţia la distanţă a câinilor maidanezi, aceasta se va face în limita locurilor disponibile.
"Se plăteşte o taxă lunară pentru întreţinerea lui, sunt permise vizite zilnice", a explicat Harbuz, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.