Poliţiştii Secţiei Rurale Coşereni s-au sesizat din oficiu, sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, cu privire la faptul că primarul comunei Moviliţa oferă diverse sume de bani alegătorilor.
"Au fost identificate şi audiate şase persoane, care au declarat că au înmânat candidatului la primărie actele de identitate, unul dintre aceştia, persoană de legătură, primind suma de 150 de lei, urmând ca după vot să primească şi restul de bani", potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.
Totodată, au fost identificate alte două persoane care au primit de la primarul comunei Moviliţa 100 de lei pentru a-l vota.