Din fonduri proprii e imposibil de refăcut drumul, iar politicienii de la judeţ nu se deranjează să rezolve acestă problemă, pentru doar câteva zeci de voturi. Primarul penelist care e de 20 de ani îşi recunoaşte neputinţa. Contracandidatul mai tânăr promite însă o revoluţie.
În comuna Bătrâna, din Ţinutul Pădurenilor, îşi duc viaţa de pe o zi pe alta 120 de suflete. Nu au dispensar medical, iar cel mai apropiat spital e la Deva, la 70 de kilometri distanţă. Când plouă sau dă zăpada, oameni rămân izolaţi, pentru că drumul lor de acces nu poate fi circulat.
Actualul primar, Radu Herciu, s-a plimbat de 20 de ani de la un partid la altul. Le-a promis oamenilor la fiecare alegeri ca va repara drumul de acces, dar nu s-a ţinut de cuvânt.
„Nu am reuşit să-i motivăm pe factorii de răspundere, de decizie, pentru acest drum. Deşi pentru mine, ca primar, drumul ăsta e ca o piatră de hotar”, ne spune actualul primar.
Acum candidează din partea PNL, după ce a trecut şi pe la PSD. Dacă va fi reales, promite că va încerca din nou să-i convingă pe mai marii judeţului să le facă drumul şi că va promova comuna din punct de vedere turistic. „Avem două rezervaţii de codri seculari, de la Prisloape şi de la Grohot, foarte importante. Şi ne-am gândi la unele trasee, care să ajungă acolo în condiţii mai bune”, spune Radu Herciu.
România la vot. Cine luptă pentru Bătrâna
Contracandidatul său este un tânăr care promite că va rezolva problema drumului
Contracandidatul său e un tânăr care promite că va rezolva problema drumului. E înscris în cursa electorală pe listele Pro România. El îl acuză pe actualul primar de lipsă de implicare în ultimii 20 de ani.
„Deplasarea noastră de la Dobra spre Bătrâna este groaznică, un drum făcut praf de camioane şi nimeni nu se implică în modernizarea lui”, spune candidatul Crin Vasiu.
Tânărul Vasiu promite că, dacă va fi ales primar, va atrage fonduri europene pentru repararea acestui drum. Localnicii din Bătrâna şi-au cam pierdut speranţa.În comună nu prea mai sunt tineri. Cei mai mulţi au plecat la oraş. Cei puţini care au rămas au speranţa că lucrurile se pot schimba.