Din fericire, unitatea funcţionează datorită unor oameni care, deşi nu primesc niciun ban, lucrează ca asistenţi ori brancardieri. Este vorba de cei 14 voluntari fără de care UPU nu are face faţă solicitărilor.
Ei sunt printre românii cu care noi ne mândrim.
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ar mai avea nevoie de 30 de angajaţi, dar posturile sunt blocate. Dacă nu ar exista voluntarii, oameni calificaţi pentru meseria de asistent sau care se perfecţionează la locul de muncă, unitatea ar fi într-un mare impas.
Unii dintre voluntari au terminat chiar facultatea şi au diplomă de asistent medical, dar asta nu înseamnă că sunt şi angajaţi.
Alţi voluntari sunt hotărâţi să plece din ţară dacă îşi găsesc de lucru, însă deocamdată acumulează experienţă.
În unele cazuri, rare ce-i drept, voluntarii sunt şi angajaţi. Este şi cazul lui Costel Guţu, care din muncitor în combinat a devenit brancardier angajat, după ce a fost voluntar. Acum vrea să devină asistent medical, iar pentru asta a absolvit facultatea.
14 voluntari muncesc acum în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Le place ceea ce fac şi speră ca la un moment dat să fie angajaţi.