Antena 3 CNN RO 3.0 Andrei Covatariu, expert în energie: „Avem nevoie de această infrastructură critică pentru a da nașterea acestor ecosisteme noi de energie”

Andrei Covatariu, expert în energie: „Avem nevoie de această infrastructură critică pentru a da nașterea acestor ecosisteme noi de energie”

BeFunky-collage (100)
Andrei Covatariu, expert în energie: „Avem nevoie de această infrastructură critică pentru a da nașterea acestor ecosisteme noi de energie” / sursă foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Iun 2024   •   19:34

Există în România proiecte mare care pun țara în mișcare. Ele pornesc de la viziunea unor lideri și de la efortul unor echipe care reușesc să modeleze afaceri de viitor. Câțiva dintre acești lideri au vorbit în cadrul Conferinței Naționale RO 3.0 „Investitori pentru Viitor, marile proiecte care mișcă România”, organizată de Antena 3 CNN.

În cadrul conferinței au participat actori publici și privați din mai multe domenii-cheie ale României, precum sănătate, infrastructură, construcții și, nu în ultimul rând, energie.

Andrei Covatariu, expert în energie, a vorbit despre prioritățile din acest sector.

„Vorbim din ce în ce mai mult de o creștere a consumului de energie în ansamblu ei și de energie electrică, pentru că există acest proces de electrificare și atunci, evident, pentru a pune în funcțiune capacități de producție și pentru a întruni practic cererea pe care o avem în creștere, trebuie să vorbim în primul rând de infrastructura critică, de rețelele de transmisie și de distribuție, care trebuie să fie înainte de aceste producții de a fi puse în funcțiune.

Avem nevoie de această infrastructură critică pentru a da nașterea acestor ecosisteme noi de energie care leagă tot mai mult aceste industrii noi și industrii competitive pe care România le are și consumatorii care devin tot mai mult partea activă a sistemului”, a declarat Andrei Covatariu, expert în energie.

„Necesitatea de a investi în rețele este una urgentă”

De asemenea, au fost abordate și aspecte legate de investiții și cât de importante sunt acestea pentru dezvoltarea sectorului energiei.

„Lucrurile trebuie să meargă oarecum în paralel, însă necesitatea de a investi în rețele este una urgentă, iar capacitatea de a pune în funcțiune aceste rețele de înaltă tensiune și de medie tensiune este una destul de scăzuta, aș spune, pentru că există foarte multe procese care trebuie întrunite, astfel încât acestea să poată fi puse în funcțiune.

Trebuie să îndeplinim aceste condiții în primul rând și vorbim despre investiții destul de mari. Sunt cifre care depășesc 1 miliard de euro pe an doar în rețelele de distribuție. Dacă adăugăm și rețele de transmisie, atunci prețurile și costurile vor crește.

Dar aceste lucruri sunt elemente esențiale, astfel încât tranziția energetică și, într-un termen mediu și lung, facturile să se armonizeze și să fie accesibile pentru consumatorul casnic și pentru industrii”, a concluzionat Andrei Covatariu, expert în energie.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Casa Albă neagă informațiile că Biden se gândește să se retragă
x close