Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, spune că milioane de pensionari din ţara noastră vor avea veniturile majorate din septembrie.
"Uitați-vă că primele 10 pensii în România sunt pensii contributive.
Uitați-vă că avem pensii la nivel foarte ridicat, datorită unor venituri ridicate pe care acei pensionari le-au avut.
Există în România companii care plătesc salarii semnificative și, sigur, contribuții care vor duce ulterior la beneficii semnificative pentru cei care au fost angajați pe acele salarii", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, marţi, la conferinţa "Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului", organizată de Antena 3 CNN, în cadrul proiectului RO 3.0.
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, a organizat, în cadrul proiectului RO 3.0, conferinţa "Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului".
Un număr de 4.765.843 de pensionari era înregistrat la finele lunii noiembrie 2023 în România, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii.
Material susţinut de PSD