Antena 3 CNN Război în Israel Încă un român este dat dispărut în Israel, după războiul declanșat de gruparea teroristă care controlează Gaza

Încă un român este dat dispărut în Israel, după războiul declanșat de gruparea teroristă care controlează Gaza

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:24 19 Oct 2023 Modificat la 14:27 19 Oct 2023

"Autoritățile israeliene au informat cu privire la dispariția unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în statul Israel", a precizat, joi, MAE.

Potrivit sursei citate, până la acest moment Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel.

Cele două reprezentanțe diplomatice mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene.

Citește și: Mărturia în lacrimi a unui român din Israel: "Au făcut găuri în pereţi şi au tras"

Potrivit informațiilor transmise de către autoritățile statului evreu, se știe că până acum patru persoane cu dublă cetățenie, română și israeliană, au decedat în urma războiului declanșat de Hamas la data de 7 octombrie, în timp ce alte două persoane, tot cu dublă cetățenie, sunt notificate ca dispărute.

 

×
x close