Antena 3 CNN Război în Israel Operaţiunea Mânia lui Dumnezeu. Lecţia de istorie care ne arată cum îi vânează israelienii pe terorişti

Operaţiunea Mânia lui Dumnezeu. Lecţia de istorie care ne arată cum îi vânează israelienii pe terorişti

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 13:05 25 Oct 2023 Modificat la 13:05 25 Oct 2023

Operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu” a fost un plan secret al Israelului şi al agenţiei sale de informaţii – Mossad – de a-i asasina pe cei care erau bănuiţi că au fost implicaţi direct sau indirect în uciderea atleţilor israelieni de la Olimpiada din 1972 de la Munchen.

Membri ai grupului terorist palestinian Septembrie Negru s-au infiltrat în satul olimpic şi au ucis doi membri şi au luat nouă ostatici pentru a negocia eliberarea a 200 de palestinieni care erau prizonieri în Israel. 

Mai târziu, grupul terorist i-a ucis pe toţi cei 11 atleţi israelieni, o greşeală pe care mai târziu o vor regreta cu propriile vieţi.

Răspunsul Israelului la acest atac a fost operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu”. Oricine a fost asociat cu Septembrie Negru, chiar dacă doar au salutat, a devenit o ţintă.

Golda Meir, premierul Israelului, şi-a dat acceptul pentru operaţiune în toamna anului 1972, iar aceasta s-a desfăşurat de-a lungul a mai mult de 20 de ani.

Primul lucru pe care l-a făcut agenţia israeliană de informaţii a fost să întocmească o listă cu toţi cei implicaţi în masacrul de la Munchen şi să îi asasineze. 

Acest lucru a fost înfăptuit mulţumită agenţilor PLO (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei), care au lucrat pentru Mossad, şi mulţumită informaţiilor de la agenţiile prietene din Europa.

Chiar dacă nimeni nu ştie ce se află pe lista completă, există zvonuri care spun că între 20 şi 35 de membri ai Septembrie Negru şi membri PLO sunt pe această listă. 

După ce această listă a fost întocmită, Mossadului i s-a dat sarcina de a găsi aceste persoane şi de a le ucide.

Un comando Mossad de 15 persoane a fost împărţit în cinci echipe. Aleph avea doi asasini antrenaţi, Bet două gărzi care să ofere suport echipei Aleph, Heth – doi agenţi care închiriau camere de hotel, aprtamente, maşini şi aşa mai departe, pentru a ascunde restul echipei; Ayin – o echipă de şase sau opt agenţi care erau coloana vertebrală a operaţiunii care urmăreau ţintele şi se asigurau că echipele Aleph şi Bet au o modalitate de ieşire. Astfel, ei erau pregătiţi.

Pe 16 octombrie 1972, un palestinian pe numele Abdel Wael Zwaiter a fost împuşcat de 12 ori în apartamentul său din Roma. El a fost prima persoană care a fost tăiată de pe listă.

Doi agenţi israelieni îl aşteptau să se întoarcă de la cină. Ei au fost duşi la o casă conspirativă după asasinat. 

A doua persoană pe care Mossadul o voia asasinată a fost dr. Mahmoud Hamsari, care lucra pentru PLO în Franţa. 

Mossadul a folosit un agent care s-a prefăcut că este jurnalist, pentru a-l scoate din apartmentul său din Paris, pentru ca o echipă să se poată strecura ca să instaleze o bombă sub telefonul de birou.

Pe 8 decembrie 1972, jurnalistul l-a sunat pe Hamshari, care a răspuns la telefonul din apartamentul său.

Odată ce s-a stabilit cu certitudine că Hamshari a răspuns la telefon, s-a transmis un semnal prin telefon pentru a declanşa bomba.

Hamshari a fost rănit în explozie, dar nu a murit pe loc. El a murit o lună mai târziu din cauza rănilor.

Israel l-a pus ca ţintă pentru că au crezut că el este la conducerea grupului francez Septembrie Negru. 

Asasinii s-au întors la Paris pe 6 aprilie 1973, când l-au împuşcat mortal pe dr. Basil Al-Kubaissi, în timp ce acesta se întorcea de la cină. El era profesor de drept la Universitatea Americană din Beirut.

Israelul credea că i-a ajutat pe cei de la Septembrie Negru să obţină arme şi a fost implicat şi în alte planuri palestiniene. Doi spioni israelieni l-au împuşcat de 12 ori. 

În aceste timpuri tulburi, echipele israeliene de asasini au ucis zeci de palestinieni şi arabi în toată Europa, inclusiv un ospătar nevinovat în Lillehammer, Norvegia, care a fost ucis din greşeală. Doar despre acesta se ştie.

Un raid curajos a avut loc în Beirut şi Sidon pe 9 aprilie 1973, unde au reuşit să elimine un număr de agenţi PLO de mare rang care se aflau acolo. A fost o acţiune îndrăzneaţă, pentru că nimeni n-a văzut-o venind. 

Mossadul a făcut mai mult decât să ucidă terorişti. S-a inclus războiul psihologic precum publicarea unui necrolog pentru persoane care erau în viaţă şi furnizarea de informaţii foarte detaliate despre anumite persoane.

Mossadul suna lideri palestinieni de nivel inferior şi le prezenta detalii şi informaţii din viaţa personală, practic făcându-le cunoscut că pot fi loviţi în orice zi şi avertizându-i să lase în urmă orice cauză palestiniană sau vor avea de înfruntat consecinţele.

Operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu” a fost atât de eficientă, încât grupul terorist Septembrie Negru nu a mai pus la cale niciodată o operaţiune la fel de mare precum masacrul de la Munchen.

×
x close