Biden a avertizat "orice altă parte ostilă Israelului" să nu încerce să profite de criza provocată de Hamas.
Joe Biden a vorbit astăzi la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-i oferi sprijinul SUA.
"I-am spus clar premierului Netanyahu că suntem pregătiți să oferim toate mijloacele adecvate de sprijin guvernului și poporului israelian. Israelul are dreptul de a se apăra pe sine și pe poporul său. Statele Unite avertizează împotriva oricărei alte părți ostile Israelului care caută să obțină avantaje din această situație", a anunțat Biden, prin intermediul unui comunicat de presă, după convorbirea cu Netanyahu, potrivit Reuters.
Atacul din partea grupării islamiste palestiniene a izbucnit în timp ce Biden și membrii echipei sale negociau un acord de normalizare a relațiilor între Israel și Arabia Saudită.