Antena 3 CNN Război în Israel Vicepremierul unei țări europene cere sancțiuni împotriva Israelului, anchetarea bombardamentelor din Gaza și suspendarea acordului dintre UE și statul evreu

Vicepremierul unei țări europene cere sancțiuni împotriva Israelului, anchetarea bombardamentelor din Gaza și suspendarea acordului dintre UE și statul evreu

Una dintre cele mai tranșante poziții anti-israeliene în războiul declanșat prin atacul terorist al Hamas din 7 octombrie vine din partea vicepremierului unui stat din Uniunea Europeană.

Gaza 2
Sursa foto: hepta / Abaca Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Noi 2023   •   17:54

Petra De Sutter, vice prim-ministru al Belgiei, a cerut, astăzi, ca guvernul său să adopte sancțiuni împotriva Israelului și să investigheze bombardamentele asupra spitalelor şi taberelor de refugiați din Gaza, informează presa internațională.

"Este timpul pentru sancțiuni împotriva Israelului. Ploaia de bombe este inumană. Este clar că Israelului nu îi pasă de cererile internaționale de încetare a focului", a spus ea.

De Sutter (foto interior) a adăugat că Uniunea Europeană ar trebui să-şi suspende imediat acordul de asociere cu Israelul, care vizează o mai bună cooperare economică și politică între blocul comunitar și statul evreu.

De asemenea, ea s-a pronunțat pentru o "interdicție a importului de produse din teritoriile palestiniene ocupate" şi pentru interzicerea intrării în Uniunea Europeană a "coloniștilor violenți, politicienilor și soldaților responsabili de crime de război".

În același timp, vicepremierul belgian a estimat că țara sa ar trebui să crească finanțarea pentru Curtea Penală Internațională de la Haga pentru a investiga bombardamentele, simultan cu stoparea fluxurilor de bani către Hamas.

Israelul a lansat o operațiune terestră și aeriană prelungită în Gaza, ca răspuns la atacul masiv al Hamas de la 7 octombrie, când bărbați înarmați au ucis 1.400 de persoane, majoritatea civili, şi au luat aproximativ 240 de ostatici.

Acest nou război s-a transformat în cel mai sângeros episod din conflictul israeliano-palestinian, care durează de zeci de ani.

În vreme ce războiul intră în cea de-a doua lună, oficiali ai ONU şi țările G7 și-au intensificat apelurile pentru o pauză umanitară a ostilităților.

Potrivit oficialilor palestinieni, peste 10.000 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza de la începutul războiului.

×
Citește mai multe din Război în Israel
» Vezi toate știrile din Război în Israel
Cele mai noi știri
Parteneri
x close