Însă pe listele de ieșire figurează doar circa 90 de palestinieni răniți, care au fost scoși deja de acolo și transportați la spitalele din Egipt, și aproape 500 de cetățeni străini, potrivit ultimelor informații transmise de Antena 3 CNN.
Printre cei a căror plecare din Gaza a fost aprobată nu se află niciun cetățean român.
240 de români sunt blocați în enclava palestiniană de la începutul războiului declanșat de Hamas, iar alți trei sunt răpiți de teroriști.
Ministrul român de Externe a transmis în urmă cu puțin timp că autoritățile de la București sunt în contact permanent cu cetățenii aflați în Fâșia Gaza și face toate demersurile pentru ca aceștia să poată pleca de acolo cât mai repede posibil, relatează Antena 3 CNN.
"În momentul de față, ies mai întâi persoanele cu probleme, în special răniții, dar și persoane cu dublă cetățenie. În perioada următoare vor putea ieși și românii din Fâșia Gaza.
Ministrul român de Externe a pus postat cu puțin timp în urmă un mesaj în care susține că autoritățile române sunt în contact atât cu cele din Egipt, cât și cu cele din Israel, tocmai pentru facilitarea ieșirii din Fâșia Gaza a celor 240 de persoane cu dublă cetățenie română și palestiniană, care așteaptă de peste trei săptămâni să fie evacuate.
În zona Rafah, de partea egipteană a frontierei, aceste persoane urmează să fie preluate de către o celulă de criză a Ministerului Afacerilor Externe. În momentul de față, peste 20 de persoane sunt acolo, pregătite să preia pe refugiați și să îi ducă spre Cairo, iar de acolo să-i aducă în România pe calea aerului", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Vasile Marcu.