Antena 3 CNN Război în Israel Un fost spion israelian îl acuză pe premierul Benjamin Netanyahu că „distruge” țara

Un fost spion israelian îl acuză pe premierul Benjamin Netanyahu că „distruge” țara

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 10:12 25 Iun 2024 Modificat la 10:12 25 Iun 2024
Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului. Sursa foto: Getty Images

Gonen Ben Itzhak, fost spion israelian, a declarat că prim-ministrul Benjamin Netanyahu reprezintă „cel mai mare pericol pentru Israel”.

Fostul agent al serviciului de securitate internă, Gonen Ben Itzhak, devenit o personalitate marcantă a mişcării de contestare a Guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, a făcut această delcarație, marţi, într-un interviu acordat AFP.

Fostul spion în puternica agenţie israeliană de informaţii interne, Shin Bet, denunţă în prezent politica premierului israelian.

"Netanyahu reprezintă, într-adevăr, cel mai mare pericol pentru Israel şi, credeţi-mă, am arestat unii dintre cei mai mari terorişti în timpul celei de-a doua Intifada (mişcare de revoltă palestiniană)", a mărturisit Ben Itzhak, la domiciliul său din Modiin, notează Agerpres.

„Ştiu ce este un terorist. Cred că Netanyahu antrenează Israelul spre distrugere”, a insistat cel care în trecut a lucrat cu unul dintre fiii unui fondator al Hamas, devenit informator al Shin Bet, pentru a împiedica atacuri în Cisiordania.

Citește și: CNN: Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a desființat cabinetul de război

El a participat, de asemenea, la arestarea lui Marwan Barghouthi, fost înalt responsabil al partidului palestinian Fatah, condamnat la închisoare pe viaţă pentru ucideri, considerat drept una din personalităţile politice populare în Teritoriile palestiniene.

În prezent, Gonen Ben Itzhak militează împotriva celui de-al şaselea mandat al lui Netanyahu.

„Distruge relaţii foarte importante cu SUA”

Întârzierea în livrarea armelor pentru Israel din partea SUA, aliatul istoric al ţării, este unul dintre motivele care îi întăresc ideea că premierul trebuie să părăsească puterea.

„Preşedintele american Joe Biden este cel mai mare susţinător al Israelului şi Netanyahu l-a scuipat în faţă. El distruge relaţii foarte importante cu SUA”, a afirmat el.

De mai multe luni, Benjamin Netanyahu este contestat în stradă pentru conduita sa în războiul din Fâşia Gaza şi zeci de persoane se adună periodic pentru a cere alegeri anticipate şi aducerea acasă a ostaticilor deţinuţi în teritoriul palestinian.

Gonen Ben Itzhalk, care s-a alăturat Shin Bet-ului în anii 1990 după asasinarea premierului Yitzhak Rabin, a devenit o figură proeminentă a manifestaţiilor anti-Netanyahu. El a fost în fruntea coloanelor de manifestanţi anticorupţie vizându-l pe premier, inculpat în mai multe dosare.

Netanyahu a negat în mai multe rânduri acuzaţiile de corupţie şi şi-a reiterat luni hotărârea de a elimina Hamas, gruparea islamistă care a lansat în 7 octombrie un atac sângeros împotriva Israelului, declanşând războiul în Fâşia Gaza.

„Nu vom pune capăt războiului (în Gaza) până când nu vom elimina Hamas şi până când nu-i vom readuce acasă pe locuitorii din sud şi din nord în deplină siguranţă”, a afirmat Netanyahu în parlament.

Potrivit fostului agent al Shin Bet, securitatea israeliană a subestimat Hamas şi un informator i-ar fi putut anunţa de atacul său soldat cu 1.194 morţi, în majoritate civili, conform unui bilanţ al AFP în baza datelor oficiale israeliene.

Campania de represalii militare israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat până în prezent cu 37.626 morţi, în special civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, care controlează acest teritoriu palestinian.

"Ai nevoie de un informator, ca în trecut, pentru a te suna şi a-ţi spune că 'ceva nu e în regulă'. Şi se pare că noi nu l-am avut. Ne gândeam că inamicul nostru era stupid. Şi până la urmă, Hamas a fost mai inteligent", analizează Ben Itzhak.

„Este timpul să schimbăm ecuaţia”

Este „timpul să schimbăm ecuaţia” în Gaza şi începând, potrivit lui, prin a pune capăt războiului şi a ralia sprijinul internaţional pentru a pune la conducere Autoritatea palestiniană a lui Mahmoud Abbas, cu sediul în Cisiordania.

Militantul îl acuză pe Netanyahu că vrea să se menţină la putere cu orice preţ. El "nu se gândeşte decât la el însuşi, la problemele sale penale şi la modul de a supravieţui politic în Israel".

Fostul agent reproşează de asemenea liderului israelian că l-a lăsat pe ministrul naţionalist al securităţii, Itamar Ben Gvir, să utilizeze poliţia ca pe propria sa "miliţie" pentru a dispersa manifestaţiile antiguvernamentale săptămânale la Tel Aviv.

S-a interpus el însuşi în faţa unui tun cu apă pentru a-i proteja pe manifestanţi, ceea ce i-a atras o condamnare, anulată în cele din urmă luna trecută.

„Astăzi, Israelul este distrus din interior. El (Netanyahu) distruge totul”, denunţă Ben Itzhak.

”Cu cât Netanyahu se pliază aliaţilor ultranaţionalişti, cu atât slăbeşte mai mult securitatea Israelului. Totul este exploziv în prezent”, consideră fostul agent.

×
Parteneri
x close