În imagini se văd zeci de cadavre carbonizate și un soldat decapitat.
Peste o sută de jurnaliști din presa străină au fost convocați la o bază militară din nordul capitalei israeliene Tel Aviv, pentru a viziona acest documentar video al terorii Hamas.
"Ceea ce se vede în imagini sunt crime împotriva umanității. Imaginile demonstrează că teroriștii Hamas au intrat în Israel cu unicul scop de a ucide civili. De ce ar lua o persoană o cameră GoPro la un astfel de atac? Pentru că se mândrește cu ceea ce face", le-a spus ziariștilor, înainte de vizionare, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.
Jurnaliștilor nu li s-a permis să înregistreze imaginile, astfel că nu le-a rămas decât să descrie în cuvinte ce au văzut din filmul de 43 de minute.
Oficial militar israelian: "Avem dovezi de viol în timpul atacul Hamas"
Agerpres citează în acest sens relatarea din Times of Israel, potrivit căreia, într-una dintre înregistrări, membri ai Hamas îmbrăcați în uniforme israeliene fac semn mașinilor să treacă, după care deschid focul și ucid pasagerii.
Cadavrele sunt scoase din vehicule și lăsate în mijlocul drumului, iar teroriștii Hamas scotocesc printre bunurile celor uciși şi, în unele cazuri, fură din mașinile ciuruite și pline de sânge.
Într-o altă înregistrare, făcută după încheierea unui atac, o localnică încearcă să identifice cadavrul parțial carbonizat al unei femei, care are rochia ridicată și nu poartă lenjerie intimă.
General-maiorul Mickey Edelstein, care a organizat un briefing cu jurnaliștii străini după vizionarea materialelor, a declarat că există dovezi de viol în timpul atacurilor, dar nu pot fi prezentate public.
Terorist Hamas, către rudele din Gaza: "Am sânge de evreu pe mâini. Sper că sunteți mândri de mine!"
Într-o secvență, se vede cum un membru Hamas îşi sună părinții aflaţi în Gaza de pe telefonul uneia dintre victimele sale
"Uitați-vă la fotografiile pe care vi le-am trimis pe Whatsapp. Am omorât zece. Am sânge de evreu pe mâini. Sper că sunteți mândri de mine", le spune el celor din Gaza.
Agenția spaniolă EFE notează că una dintre cele mai dure înregistrări este cea în care un tată și cei doi fii ai săi, de 10 și 12 ani, încearcă să se refugieze din fața a doi teroriști Hamas într-un buncăr din spatele casei. Unul dintre teroriști aruncă o grenadă în direcția adăpostului, iar tatăl moare făcând scut din trupul său în fața copiilor.
Copiii supraviețuiesc, iar cel mai mare dintre ei țipă: "Eu de ce sunt în viață?"
"Mama copiilor vine în scurt timp din kibbutz, însoțită de doi paznici. Femeia urlă de disperare, în timp ce însoțitorii ei încearcă să-i acopere gura, pentru a nu fi auzită de teroriști", a consemnat corespondentul EFE.
Foto: casă din kibbutz-ul Be'eri, după atacul Hamas din 7 octombrie