Antena 3 CNN Război în Israel Bogdan Chirieac: "SUA vor evita să intre în mod direct într-un război în Orientul Mijlociu!"

Bogdan Chirieac: "SUA vor evita să intre în mod direct într-un război în Orientul Mijlociu!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:06 23 Oct 2023 Modificat la 11:06 23 Oct 2023

Într-un comentariu la Antena 3 CNN, analistul de politică externă Bogdan Chirieac a invocat mai multe precedente istorice în acest sens.

"America va evita să intre direct într-un conflict în Orientul Mijlociu. Vă dați seama că ar fi întreaga reacție a lumii arabe și a lumii musulmane împotriva Statelor Unite.

Am văzut asta și timpul războaielor din Irak și Afganistan. America, cel puțin în Afganistan, a fost cu NATO și cu o altă alianță, formată din alte state care s-au alăturat. În Irak, a fost o alianță la care, mă rog, România a fost unul dintre primele state care a participat.

Citește și: Manifestații pro Palestina în toată Europa | Rugăciuni către Allah la Poarta Brandenburg și bătăi cu poliția la Londra

Mai mult, în cazul războiului din Irak, pentru a nu inflama Orientul Mijlociu - deși Saddam (Hussein, fostul președinte irakian) a atacat fără niciun motiv Israelul, trimițând rachete peste Iordania, SUA au 'rugat' guvernul israelian să nu intervină, să nu riposteze.

Și așa s-a și întâmplat, tocmai pentru a nu se putea spune că intrarea SUA și a alianței multi-naționale în Irak, împotriva lui Saddam Hussein, ar fi un război în favoarea Israelului.

Deci, sunt multe lucruri foarte delicate, fine, care țin de imagine, de eșecul nostru, al tuturor, de a ne integra cultural unii cu alții, de rezistența la această integrare.

Pentru că, vedeți foarte bine, fundamentaliștii religioși sunt cei care în principal săvârșesc aceste atacuri. E o situație într-adevăr complicată", a spus la Antena 3 CNN Bogdan Chirieac, analist de politică externă.

×
x close