Antena 3 CNN Război în Israel O artistă din Germania a fost confundată de teroriştii Hamas, care au răpit-o şi au dus-o în Gaza, acolo unde i-au luat viaţa

O artistă din Germania a fost confundată de teroriştii Hamas, care au răpit-o şi au dus-o în Gaza, acolo unde i-au luat viaţa

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 09:22 08 Oct 2023 Modificat la 18:02 12 Oct 2023
New Project (1)
O artistă din Germania a fost confundată de teroriştii Hamas, care au răpit-o şi au dus-o în Gaza, acolo unde i-au luat viaţa

Tânăra în vârstă de 30 de ani, identificată de rude drept Shani Louk în baza părului şi a tatuajelor de pe picioare dintr-o filmare postată de militanţii palestienieni, a fost confundată de teroriştii Hamas, care au crezut că este soldat în armata israeliană.

Shani, care era artist tatuator, se afla alături de prieteni la un festival de muzică pentru pace, atunci când teroriştii Hamas au luat cu asalt Israelul.

Numeroase clipuri în care oamenii erau răpiţi din Israel şi duşi în Fâşia Gaza au fost publicate, ieri, chiar de militanţii palestinieni, care au declanşat un război în Israel.

Printre aceste clipuri video, apare şi unul în care teroriştii transportă, în partea din spate a unui autoturism de teren, trupul dezbrăcat al unei tinere ucise, despre care au spus că ar fi soldat israelian. Astfel, ei au defilat pe străzile din Gaza, în timp ce mulţimea aplauda şi striga: "Allahu Akbar (n.r. Allah e mare)".

Imaginile au fost văzute şi de rudele tinerei din Germania, care au identificat-o în baza tatuajelor de pe picioare şi a părului, potrivit DailyMail.

O verişoară a tinerei a declarat pentru publicaţia britanică că nu are nicio veste despre Shani.

"Nu am auzit nimic. Aşteptăm veşti pozitive, însă cu siguranţă era Shani (n.r. tânăra din imaginil). Era la un festival de muzică pentru pace. Este un coşmar pentru familia noastră", a precizat Tomasina Weintraub-Louk.

Zeci de oameni au fost răpiţi, ieri, în timpul atacului lansat de gruparea Hamas în Israel. O poliţistă din Israel a fost capturată de teroriştii Hamas, legată la mâini şi agresată, apoi plimbată pe străzile din Gaza, acolo unde militanţii au aplaudat gestul îngrozitor al teroriştilor.

×
x close