Purtătorul de cuvânt al IDF (n.r. Israeli Defense Force - Forţele de Apărare ale Israelului), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat, într-o postare pe X că IDF deţine informaţii care confirmă faptul că explozia şi incendiul de la Spitalul Al-Ahl Arabi Baptist din nordul Gaza, a fost cauzat de o rachetă lansată de Jihadul Islamic Palestinian.
Încă de noaptea trecută, IDF a susţinut, în numeroase postări pe X, că spitalul nu a fost ţinta unui atac aerian al Israelului.
The Spokesman for the Israeli Defense Force, Rear Admiral Daniel Hagari has announced that they have Intelligence which Confirms that the Explosion and subsequent Fire earlier tonight at Al-Ahli Arabi Baptist Hospital in Northern Gaza, which is reported to have Killed over 500… pic.twitter.com/sArx4CY2NB
— OSINTdefender (@sentdefender) October 17, 2023
Noi imagini surprinse de o cameră de supraveghere montată la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza arată momentul în care o serie de rachete sunt lansate din Gaza, iar la scurt timp după lansare o explozie uriaşă are loc la sol, tot în Gaza, pe traiectoria rachetelor lansate.
Oficialii israelieni susţin că acesta este momentul în care una dintre rachetele trase de militanţii palestinieni cade necontrolat şi loveşte Spitalul Baptist, ucigând sute de oameni.
We're waiting for an apology.@RashidaTlaib https://t.co/m0yFjjL3pa pic.twitter.com/4c7c5gxt8k
— Danny Danon ?? דני דנון (@dannydanon) October 17, 2023
Astăzi, IDF a arătat şi o serie de imagini, tot într-o postare pe X, cu locul în care a căzut racheta care a lovit spitalul. De altfel, pe lângă acest loc, armata israeliană a arătat şi diferenţele dintre craterele provocate de rachetele pe care le deţin, care lasă în urmă cratere cu diametrul cuprins între 7 şi 15 metri.
Pe noile imagini din dronă se poate observa că, în locul în care a căzut racheta care a lovit spitalul Al-Ahli din Gaza nu se vede niciun crater.
A failed rocket launch by the Islamic Jihad terrorist organization hit the Al Ahli hospital in Gaza City.
— Israel Defense Forces (@IDF) October 18, 2023
IAF footage from the area around the hospital before and after the failed rocket launch by the Islamic Jihad terrorist organization: pic.twitter.com/AvCAkQULAf