Antena 3 CNN Politică Zi de foc pentru miniştrii propuşi de Ludovic Orban. Ultimii opt posibil miniștri, audiați în Parlament. Bogdan Aurescu, propus la Externe, aviz favorabil din partea Comisiei Speciale

Zi de foc pentru miniştrii propuşi de Ludovic Orban. Ultimii opt posibil miniștri, audiați în Parlament. Bogdan Aurescu, propus la Externe, aviz favorabil din partea Comisiei Speciale

2 minute de citit Publicat la 15:29 30 Oct 2019 Modificat la 15:29 30 Oct 2019
Zi de foc pentru miniştrii propuşi de Ludovic Orban. Ultimii opt posibil miniștri, audiați în Parlament. Bogdan Aurescu, propus la Externe, aviz favorabil din partea Comisiei Speciale
Foto: Agerpres

Update: Ministrul propus la Afaceri Externe, Bogdan Aurescu, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Decizia a fost luată cu 31 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 2 abţineri.

Update:  Ion Ştefan, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a primat aviz negativ în Comisia de specialitate.

Update: Ion Ştefan, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi asigurarea plăţii tuturor facturilor pe PNDL 1 şi PNDL 2.

Update: Monica Anisie, propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei în Guvernul Orban, a declarat miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că reperele mandatului său vor fi stabilitate, transparenţă, previzibilitate.

"Obiectivele, reperele vor fi stabilitate, transparenţă şi previzibilitate. Este un mandat scurt, dar mă voi asigura că se va realiza un cadru previzibil, transparent şi stabil. (...) Cred că şi elevii, şi profesorii, şi studenţii sunt sătui de acest cuvânt - reformă. Trebuie stabilitate în sistem şi acest lucru se poate realiza prin decizii transparente şi decizii luate prin consultare", a susţinut Anisie.

Ea a afirmat că Ministerul Educaţiei trebuie să ia decizii împreună cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament pentru a găsi "soluţiile cele mai bune" pentru sistemul de învăţământ.

Update: Marian Ionuţ Stroe, aviz favorabil pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului

Update: Audierile miniștrilor propuși de Ludovic Orban pentru noul Executiv au început marți dimineață. Ionuț Stroe, propunerea pentru Ministerul Tineretului și Sportului susține că își dorește ca acest minister să înceapă o politică de stat.

”Pentru mine e un obiectiv mult mai simplu și măsurabil. Vreau ca la inalul mandatului ministerul să nu mai aibă rolul unui simplu administrator care duce banii dintr-o aparte în alta. Vreau ca acest minister să înceapă într-adevăr o politică de stat. Nu politizare, ci politică de stat”, a spus Ionut Stroe, propunerea PNL pentru ministerul Tineretului și Sportului.

Știrea inițială: Se anunţă o nouă zi de foc pentru miniştrii propuşi de Ludovic Orban. În faţa parlamentarilor vor ajunge azi ultimii opt posibili viitori miniştri. 

Ieri, singurul care a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate din Parlament a fost Florin Cîţu, propus pentru funcţia de ministru al Finanţelor. 

Într-o audiere de aproape două ore şi jumătate, Cîţu a fost ţinta ironiilor şi insultelor, din partea senatorilor şi deputaţilor PSD. Iar ministrul demis, Eugen Teodorovici a fost cel mai vocal şi a lansat acuzatii dure la adresa posibililului ministrului liberal.

Cei doi s-au certat pe seama acuzaţiilor de manipulare a ROBOR care i-au fost aduse lui Florin Câţu în urmă cu câteva luni. Contre au fost şi în privinaţ datoriilor pe care ministrul propus la Finanţe le-ar avea. Potrivit unui document acesta ar fi dator cu aproape 5.000 de lei, sumă care include penalităţile, la plata chiriei către stat. Este vorba despre sume pe care acesta nu le-ar fi plătit pentru biroul de parlamentar, în Capitală. 

Scandal a fost şi pe procedura de desfăşurare a audierilor. Parlamentarul PNL Dan Vâlceanu a răbufnit şi a încercat în repetate rânduri să-i ia apărarea lui Florin Cîţu. 
 

×
x close