Antena 3 CNN Politică Zgonea: Salut decizia CCR. Agitaţia de pe scena politică trebuie să se termine mai repede

Zgonea: Salut decizia CCR. Agitaţia de pe scena politică trebuie să se termine mai repede

1 minut de citit Publicat la 22:08 14 Aug 2012 Modificat la 22:08 14 Aug 2012
Zgonea: Salut decizia CCR. Agitaţia de pe scena politică trebuie să se termine mai repede
Foto: Agerpres
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a salutat marţi decizia Curţii Constituţionale de a preschimba termenul pentru judecarea cauzei referendumului pentru că "agitaţia de pe scena politică trebuie să se termine mai repede", scrie Agerpres.
   
"Salut decizia Curţii Constituţionale. Din punctul meu de vedere, reducerea termenului este o chestiunea pe care numai CCR o putea decide. Această incertitudine trebuie să se termine cât  mai repede. Poate în acest fel, din toamnă, când începe sesiunea parlamentară, ne putem întoarce către agenda cetăţeanului", a declarat Zgonea.

El a adăugat că Parlamentul va lua act de decizia CCR atunci când aceasta va fi luată, pentru că Parlamentul nu are alte atribuţii în ce priveşte referendumul.
   
"Parlamentul va lua act de decizia CCR, iar dacă CCR va zice că sunt neclarităţi legislative, ca de exemplu interpretări diferite ale legii din partea un birouri electorale din teritoriu, obligaţia noastră este să le clarificăm. Atât poate să facă Parlamentul, în rest decizia Curţii trebuie respectată şi noi luăm act de ea", a mai spus preşedintele Camerei.
   
Plenul Curţii Constituţionale a României a decis, marţi, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei şi pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică ce se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, să dispună preschimbarea termenului de dezbatere acordat în privinţa referendumului de la data de 31 august la 21 august.

×
Etichete: valeriu zgonea
x close